luni, decembrie 2, 2024
AcasăActualitateLiberalii acuză CJ că taie banii de investiţii, pesediştii le reproşează că...

Liberalii acuză CJ că taie banii de investiţii, pesediştii le reproşează că nu doresc mărirea salariilor din CJ

Rectificarea bugetară și repartizarea banilor pe unități administrativ teritoriale constituie mai mereu un prilej de dispută între putere și opoziție în Consiliul Județean Vrancea. Este, de altfel, una din puținele situații în care consilierii opoziției mai ridică glasul în fața conducerii administrative a județului. Și, dintre aceștia, doar doi consilieri PNL (foști PDL) – Corneliu Negru și Emilian Diaconu – par a fi mai curajoși în a-i combate pe Oprișan&comp. Astfel, la ședința ordinară de joi, 29 octombrie (ținută la exact 3 luni de la data ultimei ședințe ordinare, 29 iulie), consilierii PNL au încercat să atragă atenția asupra modului în care se gestionează bugetul Consiliului Județean și se cheltuiesc banii publici. Ei au cerut o mai bună cjadministrare a instituțiilor subordonate și o sporire a veniturilor acestora pentru a nu se mai tăia din fondurile destinate investițiilor. La rândul lor, consilierii PSD și funcționarii din CJ (în lipsa lui Oprișan, ca de obicei în ultimii ani) au susținut că nu se reduc fondurile pentru investiții, ci se plimbă banii dintr-un loc în altul în mod eficient. Răspunsurile acestora l-au nemulțumit pe consilierul Corneliu Negru care a cerut să se reducă drastic banii publici alocați pe spectacolele din Piața Unirii din Focșani. ”Luați de la paranghelii”, le-a spus liberalul Negru. Apoi a adăugat că ”de la salariați nu puteți lua bani înapoi, para-ndărăt, ca de la paranghelii”, ceea ce i-a nemulțumit profund pe consilierii PSD. Aceștia, profitând de absența lui Oprișan (că tac mâlc în prezența șefului), le-au răspuns adversarilor cu declarații politice și aluzii de campanie electorală, cu aprobarea, pe alocuri zgomotoasă, a unor funcționari publici și șefi de instituții prezenți în sala de ședințe (în frunte cu prefectul ”apolitic” Halici). Până la urmă, votul majorității PSD-UNPR-ALDE a fost de neclintit, ca de fiecare dată.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu