Liber la căsătorii, fără taxe, în foișorul din Grădina Publică și la Ateneul Popular

0
257

Consilierii locali din Focşani au aprobat vineri o hotărâre prin care oficierea căsătoriilor să poată avea loc în chioşcul central din Grădina Publică, în incinta Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia, dar şi în alte locaţii din oraş. Ideea adoptării unei asemenea hotărâri a venit de la organizatorii de evenimente, care au cerut printr-o petiţie ca încheierea de căsătorii să se poată efectua şi în spaţii libere, astfel încât să se respecte şi prevederile legale pe perioada pandemiei. Mai mult decât atât, Piaţeta Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” intră în reparaţii şi nu se vor mai putea oficia căsătorii în incinta teatrului, după data de 2 iunie.  Astfel, aleşii locali au avut pe ordinea de zi un proiect de horărâre privind instituirea de taxe speciale pentru oficierea de căsătorii în locaţiile amintite, însă înainte de începerea şedinţei a venit o dispoziţie de la Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor, emisă către toate administraţiile din ţară, care solicită expres eliminarea taxelor pentru căsătorii în următoarea perioadă. Prin urmare, taxa specială pregătită de primar pentru încheierea de căsătorii în foişorul din Grădina Publică şi în incinta Ateneului  Popular a fost eliminată. Sacă s-ar fi luat în discuţie de aleşi, aceasta prevedea în cuantum de 500 de lei pentru celel două locaţii de mai sus, iar în alte spaţii, cum ar fi grădini publice, parcuri, muzee şi locuri în aer liber propunerea pentru taxa specială era de 2.000 de lei.  Căsătorii se pot oficia de asemenea şi la sediul SPCLEP,  de pe strada Cuza Vodă 56, programul fiind de luni până vineri, între orele 8.00-16.30.