vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAdministratieLa Obrejița, autorităţile vor asfalt pe toate drumurile

La Obrejița, autorităţile vor asfalt pe toate drumurile

Obrejița este una dintre cele mai mici comune din Vrancea, atât ca suprafață cât și ca număr de locuitori. Comuna a fost înființată în anul 2004, după desprinderea de Tîmboești. Fiind o localitate din zona de câmpie, gospodăriile sunt compacte și nu împrăștiate ca la munte. ”Anul trecut am asfaltat 850 de metri de drumuri comunale cu fonduri europene, prin Grupul de Acțiune Locală. Anul acesta terminăm de asfaltat toate ulițele și drumurile vicinale și, astfel, vom avea asfalt pe întreaga lungime a drumurilor de interes local, aflate în administrarea primăriei, 8,2 km”, ne-a declarat primarul comunei Obrejița, Nicolae Pardos. Autoritățile locale așteaptă și finalizarea sistemului de canalizare realizat prin programul Vranceaqua, în lungime de 6,5 km. De asemenea, se are în vedere construirea unei grădinițe prin PNDR, proiect în valoare de 780.000 de lei.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu