joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietateKlaus Iohannis: ”Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate, în condiții speciale....

Klaus Iohannis: ”Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate, în condiții speciale. Sportivii profesioniști își pot relua cantonamentele, în condiții foarte clare.”

Președintele Klaus Iohannis a avut astăzi o nouă ședință cu premierul Ludovic Orban și cu o parte dintre membrii Guvernului pe marginea acțiunilor de prevenire și combatere a pandemiei de coronavirus. Pe agenda discuțiilor s-a aflat și problema serviciilor religioase. În prima fază, după încetarea stării de urgență, credincioșii pot asista la slujbele religioase în curtea și în fața bisericii. ”O temă pe care eu personal o consider foarte importantă și știu că sunt mulți români care consideră această chestiune foarte importantă – bisericile. Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate în condiții speciale și anume serviciile religioase cu credincioși pot fi reluate în prima fază în curtea bisericii sau în fața bisericii, deci în exterior. Credincioșii vor purta obligatoriu mască și vor păstra obligatoriu distanța de 1 metru și jumătate. În a doua și în a treia etapă, aceste condiții vor fi, evident, rediscutate, dar noi considerăm că este important să facem un prim pas și să facem iarăși posibile serviciile religioase cu credincioși, repet – în această primă etapă doar în aer liber.”, a precizat Klaus Iohannis.

Președintele s-a referit și la activitățile sportive. Antrenamentele se pot relua, deocamdată, fără desfășurarea de competiții sportive. Iar amatorii pot face sport, în mod individual. ”A rămas o categorie pe care aș menționa-o și anume sportivii. Pentru sportivi, avem două situații. Profesioniștii își pot relua cantonamentele în condiții speciale de igienă, de verificări medicale, însă competițiile sportive, în această primă etapă, nu vor începe. Deci, repet – sportivii profesioniști își pot relua cantonamentele în condiții foarte clare descrise, dar competițiile sportive nu vor reluate acum, în prima etapă. Pentru sportivii amatori este posibil să-și reia activitatea doar acolo unde se face sport individual – sport individual, inclusiv dacă se folosește o bază sportivă, dar numai în aer liber. Deci, pentru amatori este posibil să își reia activitatea doar la sporturi individuale și doar în aer liber. Iar dacă se folosește o bază sportivă, accesul în vestiar, deci acolo unde își schimbă echipamentul, nu este permis.”, a explicat președintele Klaus Iohannis.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu