Județ sărac, baron bogat. Oprișan și-a luat mașină de peste 110 mii de euro iar focșănenii l-au întrebat de unde are banii

0
482

Președintele Consiliului Județean Vrancea și al PSD Vrancea, Marian Oprișan, și-a achiziționat, recent, un autoturism Ford Shelby ultimul model, care valorează, cu dotări minime, 118 000 euro. El a făcut turul orașului pentru a-l vedea focșănenii la volanul noului său bolid.

Noul bolid al baronului valorează peste 110 mii de euro
Fosta mașină a lui Oprișan, Toyota Tundra, de peste 80 de mii de euro
Mașina de serviciu a șefului CJ Vrancea
Focșănenii l-au întrebat de unde are un bugetar bani pentru un asemenea bolid, iar baronul i-a luat peste picior

Un focșănean a scris pe pagina sa de Facebook că e curios de unde are atâția bani Oprișan, din salariul de bugetar, dar și alți focșăneni l-au luat la rost, iar baronul a răspuns că a cumpărat-o „dintr-un cont verificat de procurorii anticorupție”. Oprișan mai deține un Mercedes, cu număr de înmatriculare VN-65-MMO, și, de-a lungul timpului, a deținut numeroase mașini scumpe, de zeci de mii de euro. Baronul se deplasează, însă, și cu mașina de serviciu, o Toyota Land Cruiser, pe care o lasă staționând, cu motorul pornit, ore întregi. Polițiștii i-au ridicat de mai multe ori permisul șefului PSD Vrancea, surprins în trafic conducând cu mult peste viteza legală.