duminică, aprilie 28, 2024
AcasăSocietateJandarmii vrânceni, la datorie și de sărbătorile pascale

Jandarmii vrânceni, la datorie și de sărbătorile pascale

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, jandarmii vrânceni vor fi în mijlocul cetățenilor pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică, astfel încât, atât manifestările religioase ce vor avea loc în lăcașurile de cult, cât și celelalte activități ce se vor desfășura să aibă loc în condiții de siguranță în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu virusul de tip SARS-CoV-2, dar și pentru prevenirea si combaterea faptelor de natură antisocială.
Astfel, jandarmii vrânceni vor asigura ordinea publică în zona bisericilor și cimitirelor din Focșani, Adjud, Panciu, Tulnici, Slobozia Bradului și Soveja, precum și la mânăstirile Trotușanu, Mușunoaiele, Brazi, Dălhăuți, Lepșa și schitul Soveja. Totodată, vom fi prezenți pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică și în zonele de agrement din apropierea localităților mai sus menționate.  Pe traseele turistice montane și în localitățile Tulnici, Lepșa și Soveja, jandarmii montani vor desfășura activități specifice în scopul informării, îndrumării și acordării de asistență turiștilor și persoanelor aflate în dificultate în zona montană, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială.
Misiunile din această perioadă, mai sus prezentate, vor fi desfășurate atât independent, cât și în cooperare cu polițiști, pompieri, polițiști locali și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău. Jandarmeria Vrancea, cu siguranță pentru fiecare! (IJJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu