duminică, mai 19, 2024
AcasăSocietateJandarmii vor asigura ordinea publică la manifestările de comemorare a eroilor

Jandarmii vor asigura ordinea publică la manifestările de comemorare a eroilor

Jandarmii vrânceni vor asigura astăzi măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării manifestărilor dedicate comemorării eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial, astfel:

– la „Mausoleul Eroilor” din comuna Soveja, începând cu ora 12.30;

– la Mausoleul din Municipiul Focșani de la orele 16.00;

-la Mausoleul Eroilor de la Mărășești începând cu orele 18.00, unde se va desfășura un ceremonial militar și religios, urmat de un moment artistic.

Jandarmii vrânceni recomandă participanţilor la aceste evenimente:

*să respecte măsurile impuse de autorități pentru combaterea și limitarea răspândirii virusului SARS COV-2;
*să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale;
*să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
*să respecte indicațiile forțelor de ordine, iar în cazul în care se produc fapte de tulburare a a ordinii și liniștii publice să le sesizeze în mod direct sau la numărul unic pentru apeluri de urgență ,,112”. (IJJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu