marți, aprilie 30, 2024
AcasăComuna meaPUFESTIIPJ Vrancea: percheziții și controale în sectoarele silvic și piscicol

IPJ Vrancea: percheziții și controale în sectoarele silvic și piscicol

Ieri, 20 octombrie,  polițiștii din cadrul I.P.J Vrancea, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Focșani, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale care aduc atingere fondului forestier și piscicol, în comunele Pufești și Ruginești. 4 percheziții domiciliare au fost efectuate în cele două comune, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni la regimul silvic, fiind ridicată o plasă de pescuit monofilament interzisă la deținere, tip „setcă”, în lungime totală de 30 metri.

Totodată, în urma a două controale efectuate, ambele în fondul forestier național aflat în paza și administrarea Ocolului Silvic Panciu – Valea Caregnei, au fost constatate 6 infracțiuni, din care: o infracțiune prevăzută de O.U.G. nr. 23/2008 Rep. – privind pescuitul și acvacultura, două infracțiuni de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de Legea 46/2008, două infracțiuni de furt de arbori, precum și o infracțiune de neglijență în serviciu, prevăzută de Codul penal. La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu