vineri, decembrie 6, 2024
AcasăStiri InterneIPJ Vrancea: controale în sectorul silvic, urmate de amenzi și confiscări de...

IPJ Vrancea: controale în sectorul silvic, urmate de amenzi și confiscări de lemne

În perioada 13-14 noiembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Focșani, Direcției Silvice Vrancea și Ocolului Silvic Ingka Investments Focșani, au organizat și efectuat controale, în județul Vrancea. Activitățile au urmărit combaterea faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost verificate 12 depozite și 22 transporturi de material lemnos. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii 171/2010, în cuantum de 15.000 de lei. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 100,60 metri cubi de material lemnos, în valoare de 50.350 de lei.

La data de 14 noiembrie, cu ocazia controlului efectuat la un depozit de material lemnos, din județul Vrancea, s-a constatat faptul că operatorul nu deținea cantitatea de 37,00 metri cubi de lemn din specia rășinoase, cantitate determinată ca diferență între stocul scriptic generat de aplicația informatică SUMAL 2.0 și stocul faptic identificat în incinta depozitului. Astfel, operatorul economic a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010, totodată fiind dispusă și măsura complementară a confiscării contravalorii cantității de lemn, de 33.000 lei. Verificările polițiștilor privind respectarea depozitării, circulației și comercializării materialului lemnos, continuă și în perioada următoare. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu