sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăSocietateIPJ Vrancea: confiscări de aproape 6.000 mc material lemnos și 30 de...

IPJ Vrancea: confiscări de aproape 6.000 mc material lemnos și 30 de arme de foc în 2021/

Polițiștii vrânceni au desfășurat, anul trecut, 87 de acțiuni în sectorul silvic și peste 5.500 de controale în fondul forestier. Acțiunile s-au derulat în colaborare cu instituțiile din domeniul silviculturii, pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, precum și pe linia legalităţii transportului materialului lemnos. În timpul acestor acțiuni, 35,27% dintre infracțiuni au fost constatate în flagrant. ”Peste 1250 contravenții au fost aplicate pentru nerespectarea legislației în domeniul silvic fiind confiscată sau ridicată în vederea stabilirii provenienței cantitatea de aproximativ 5.900 mc. material lemnos, în valoare de 1.213,28 mii lei.”, au precizat polițiștii vrânceni.

Tot în cursul anului trecut, polițiștii vrânceni au organizat 58 de acţiuni pentru combaterea braconajului cinegetic, precum și pe linia deținerii de arme, muniții, explozivi și substanțe periculoase. ”În cadrul acestora, au fost efectuate 549 de controale, fiind dispuse măsuri de indisponibilizare a 30 arme de foc, 1.187 elemente de muniție, 1.519  kg de articole pirotehnice, 26.400 kg produse de protecția plantelor și peste 1.400 kg deșeuri periculoase. Au fost constatate 127 infracțiuni incriminate de Codul penal, nefiind înregistrate cazuri privind sustragerea sau pierderea de arme letale/neletale, materii explozive ori substanțe periculoase.”, potrivit bilanțului IPJ Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu