IPJ Vrancea: amenzi și confiscări de lemne în urma controalelor din sectorul silvic, de săptămâna trecută

0
288

În perioada 16-17 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică și cei ai Secțiilor de Poliție Rurală Golești, Gugești, Vidra și Panciu, alături de specialiști din domeniul silvic au acționat în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase.

În cadrul activităților au fost efectuate 14 controale, din care 4 la depozite de materiale lemnoase și 10 la instalații de prelucrare a materialului lemnos. Totodată, polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul silvic, fiind întocmite dosare penale. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de 63.000 lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010. A fost dispusă măsura complementară de confiscare a peste 338 m.c. material lemnos, cu o valoare de peste 80.000 lei.

Exemple:

În urma unui control efectuat la o instalație de prelucrare a materialului lemnos din municipiul Adjud, polițiștii au constatat faptul că, operatorul economic a expediat în cursul lunii septembrie a.c., cantitatea totală de 75 m.c. material lemnos, fără documente legale de proveniență. Pentru neregulile constatate, societatea comercială a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10000 lei, fiind dispusă măsura complementară a confiscării valorice a cantității de material lemnos, în cuantum de 7.450 lei.

La o altă instalație de prelucrare a materialului lemnos, din comuna Păunești, polițiștii au constatat faptul că, operatorul economic a expediat cantitatea de 42 m.c. material lemnos, fără documente legale de proveniență. De asemenea, societatea comercială ar fi deținut în incinta depozitului material lemnos, fără documente de proveniență. Societatea comercială a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei, fiind dispusă măsura complementară a confiscării contravalorii cantității de 42 mc. material lemnos, în cuantum de peste 25.000 lei. În activități, au fost angrenați peste 40 de polițiști și specialiști silvici. (IPJ Vrancea)