vineri, octombrie 11, 2024
AcasăStiri InterneIPJ Vrancea: Acțiuni de amploare în weekend, în Adjud, Panciu și 18...

IPJ Vrancea: Acțiuni de amploare în weekend, în Adjud, Panciu și 18 comune / Amenzi, confiscări, ridicări de permise și certificate

În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii vrânceni au acționat cu efective mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise. În cadrul acțiunilor desfășurate în municipiul Adjud, orașul Panciu și pe raza comunelor arondate secțiilor rurale Cotești, Golești, Tulnici și Panciu, au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, prevenire, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea și specialiști silvici.
Acțiunile au vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență pe stradă, în baruri, cluburi și discoteci, prevenirea și combaterea ilegalităților privind transportul, prelucrarea, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate și legitimate peste 800 de persoane, fiind verificate și controlate peste 20 de societăți comerciale și 540 de autovehicule. Aproximativ 100 de persoane au primit recomandări preventive pe linia consumului de substanțe psihoactive, dar și pentru a nu deveni victime ale furturilor din locuință și ale violenței domestice. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 55.000 de lei. Majoritatea sancțiunilor au vizat abateri la O.U.G. nr. 195/2002 și la Legea nr. 61/1991, însă au fost aplicate și pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și ale Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol. Totodată, a fost confiscată cantitatea de 15,63 m.c. material lemnos.

Pentru încălcarea de către conducătorii auto a normelor legale la regimul circulației rutiere, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare. Astfel, la data de 28 septembrie, cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii Secției de Poliție Rurală Tulnici au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia a fost legitimat un bărbat din comuna Negrilești, care a condus pe DJ 205L Negrilești, din direcția Negrilești – Soveja. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, de unde a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Tot la data de 28 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Vrancea au depistat un bărbat de 44 de ani, care conducea un autoturism pe DN2-E85 (Golești), având o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (ISU Vrancea)

spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu