duminică, mai 5, 2024
AcasăSocietateIPJ Vrancea a suplimentat forțele de ordine în perioada sărbătorilor de iarnă

IPJ Vrancea a suplimentat forțele de ordine în perioada sărbătorilor de iarnă

Numărul poliţiştilor care vor acţiona în stradă, în perioada următoare, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte, media zilnică a polițiștilor care vor desfășura activități în această perioadă fiind de aproximativ 170. Activitățile din spațiul public vor avea, ca linii principale de acțiune:

• asigurarea ordinii și liniștii publice, de către structurile de ordine publică, pentru menţinerea unui climat de siguranţă civică prin prevenirea săvârşirii de fapte cu violenţă sau contra patrimoniului (cum ar fi furturi, înșelăciuni), precum și verificarea respectării condițiilor de comercializare și utilizare a articolelor pirotehnice, având în vedere consecințele deosebit de grave pe care le poate avea folosirea improprie a acestora.

• prevenirea evenimentelor rutiere, prin activități desfășurate de polițiștii rutieri. Media zilnică a polițiștilor rutieri care vor fi la datorie este de aproximativ 40, la care se adaugă polițiștii de ordine publică cu atribuții pe aceasta linie de muncă, precum și polițiștii care acționează în mediul rural. Aparatele RADAR vor fi, de asemenea, în teren, pentru a preveni principala cauza generatoare de accidente -viteza.
Totodată, polițiștii vor acționa în trafic și cu aparatele din dotare pentru depistarea unei eventuale prezențe a substanțelor psihoactive și cele etilotest.

Atragem atenția cu privire la cumpărăturile efectuate în această perioadă prin mijloace electronice, și cu privire la fenomenul de phishing, aspect pentru care vom transmite materiale cu recomandări.

De asemenea, atragem atenția cu privire la consumul de alcool, știut fiind faptul că acesta determină o predispoziție către comiterea de fapte reprobabile, în special pe fondul unei stări de irascibilitate crescută. Evident în această privință rămâne și faptul că nu trebuie să vă urcați la volan dacă ați consumat alcool. Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea recomandă tuturor cetățenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecție pentru a petrece sărbătorile de iarnă în siguranță și vă dorește Crăciun Fericit.

SĂRBĂTORI FERICITE! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu