O nouă performanță remarcabilă pentru sportul vrâncean. Arhitectul Ion Daniel Munteanu, din Odobești, a obținut locul al III-lea la Campionatul Național al Asociației Cluburilor de Biliard (A.C.B.) – Bila 8 2026, una dintre cele mai importante competiții de biliard din România, și s-a calificat pentru European Heyball Championships 2026, Polonia.
Competiția s-a desfășurat la IDM Club București și a reunit cei mai valoroși jucători de biliard din țară. La finalul întrecerii, Ion Daniel Munteanu s-a clasat pe locul al III-lea, la egalitate cu Flavian Glonț, câștigătorul emisiunii „Românii au Talent” 2015.
Prin această clasare, Ion Daniel Munteanu se numără printre cei patru sportivi care vor reprezenta România la European Heyball Championships 2026, în perioada 1–5 august, la Kielce, în Polonia.
Clasarea pe podiumul Campionatului Național A.C.B. – Bila 8 2026 reprezintă o performanță importantă atât pentru sportiv, cât și pentru comunitatea din Odobești, contribuind la promovarea sportului de performanță în județul Vrancea și la nivel național. (comunicat de presă)
Ion Daniel Munteanu din Odobești, pe podiumul Campionatului Național de Biliard și calificat la Campionatul European din Polonia
- Advertisment -



