luni, mai 13, 2024
spot_img
AcasăStiri InterneÎnvățământ exclusiv online până pe 8 februarie

Învățământ exclusiv online până pe 8 februarie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că Guvernul va adopta o ordonanță de urgență pentru continuarea învăţământului exclusiv online până în 8 februarie. În același timp, ministrul Educației a precizat că îşi doreşte ca semestrul al doilea să se deruleze „în maniera clasică”. ”Vom avea mâine (n.r. astăzi, 6 ianuarie) şedinţă de Guvern. Vom avea o Ordonanţă de Urgenţă prin care putem să continuăm învăţământul online. Aşa cum am început semestrul I, cu siguranţă, vom termina semestrul I, online. Speranţa şi dorinţa noastră este să organizăm semestrul II într-o manieră clasică, dar el trebuie finalizat. Ca să poată să fie finalizat, e nevoie de o schimbare la Legea 55 care dădea dreptul ministrului Educaţiei să decidă trecerea în online până la 31 decembrie 2020. Am fost pus în faţa unei întrebări: dacă iniţiem Ordonanţă de Urgenţă pentru învăţământul online, haideţi să-l iniţiem până în septembrie 2021. Am refuzat acest lucru şi am spus: nu; îl iniţiem până în data de 8 februarie, deci cu bună ştiinţă, mi-am retezat, mi-am redus dreptul de a decide peste data de 8 februarie învăţământ online”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marţi seară, la Antena 3.

Ministrul Educației a subliniat că revenirea la sistemul clasic de educaţie depinde de mai mulţi factori, între care evoluţia ratei de infectare dar şi modul în care se derulează campania de vaccinare. Decizia va fi liată după consultarea experților în sănătate. „Ne asteptăm, din păcate, la o creştere a ratei de infectare după ceea ce am văzut cu toţii – dacă nu suntem ipocriţi  – pe perioada vacanţei de iarnă. (…) În funcţie de rezultatele pe care le vom avea, analiza va fi făcută de persoane care au competenţe altele decât cele ale ministrului Educaţiei. (…) Sunt oameni cu competenţe multiple în măsură să se pronunţe responsabil prioritizând starea de sănătate a elevilor, profesorilor”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu