joi, martie 28, 2024
AcasăActualitateInițiativă lăudabilă a unui preot din Vrancea, pentru Noaptea Învierii

Inițiativă lăudabilă a unui preot din Vrancea, pentru Noaptea Învierii

Valeriu Roșcan, preotul paroh din satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, poate fi considerat în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale un model pentru restul slujitorilor bisericilor din întreaga țară. În vreme ce unii credincioși și chiar ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române pun presiune pe autorități, prin tot felul de metode, să fie deschise publicului bisericile în noaptea de Înviere, preotul Roșcan susține că măsurile dispuse de autorități, încă de la instituirea stării de urgență, sunt de natură a proteja populația. Iar acest neajuns, cauzat de imposibilitatea oamenilor de a participa la slujba de Înviere, pentru a duce acasă Lumina Sfântă, și de a merge la cimitir, poate fi rezolvat foarte simplu. Concret, preotul spune că, împreună cu dascălul, va aprinde lumânări la toate mormintele din cimitirul parohiei pe care o păstorește. În plus, credincioșii vor avea parte și de alte surprize.

„Dragii mei, ENORIAȘI AI PAROHIEI DRAGOSLOVENI! Datorită măsurilor luate de către autorități, măsuri binevenite în sprijinul protejării sănătății noastre, fac acest apel către voi toți, fiii mei duhovnicești ca în noaptea ÎNVIERII lui HRISTOS Domnul să rămâneți ACASĂ! Prin contribuția unor oameni credincioși, vrednici și responsabili, vom putea aduce LUMINA ÎNVIERII la casele dumneavoastră după oficierea Slujbei ÎNVIERII și a SF. LITURGHII! Acest lucru se va întâmpla între orele 3 și 5 ale dimineții! Știu că nu aveți posibilitatea de a ajunge la mormintele celor dragi, drept pentru care, în Noaptea ÎNVIERII va fi o persoană care va pune câte o lumânare tip candelă la toate mormintele din cimitir! După oficierea Slujbei, voi merge însoțit de cântăreț în toată parohia, lăsând mai multe lumânări tip candelă pe toate străduțele parohiei, precum și la toate Troițele din parohie! Tot acolo, la troițe, veți găsi și Sf. Pască! Vă rog sa fiți responsabili, să rămâneți acasă! Știu că este greu și vă scriu cu lacrimi în ochi, căci mi-e dor de fiecare dintre voi, dar bine este să ne protejăm, să nu îngreunăm munca autorităților, a medicilor, a polițiștilor, jandarmilor, a celor din armată și a tuturor celor ce acum sunt în spitale, luptând cu boala ori în stradă pentru binele nostru! Vă iubesc și vă rog să-mi respectați cuvântul! Rămâneți acasă! NOI VENIM ȘI VĂ VESTIM ÎNVIEREA LUI HRISTOS! Răbdare să aveți. Ajungem la toți, între 3 și 5 ale dimineții! Vă iubesc și Vă îmbrățișez cu drag! Hristos în mijlocul nostru!”, își încheie preotul Roșcan epistola către credincioșii pe care îl păstorește.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu