sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăAdjudInculpat de procurorii DNA, adjudeanul Costel Alexe s-a suspendat din funcția de...

Inculpat de procurorii DNA, adjudeanul Costel Alexe s-a suspendat din funcția de președinte al PNL Iași

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, în prezent președinte al Consiliului Județean Iași, a anunțat că se suspendă din funcția de președinte al PNL Iași. Costel Alexe este inculpat pentru luare de mită şi instigare la delapidare într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție. „Ieri, 27 aprilie, am fost invitat la DNA pentru a mi se aduce la cunoştinţă că, în dosarul care mă vizează, am primit calitatea de inculpat, iar procurorii au dispus impunerea controlului judiciar. Sunt nevinovat şi am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanţă, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcţia de preşedinte al PNL Iaşi. Am încredere că îmi voi demonstra nevinovăţia în justiţie, iar, până atunci, vreau să mă asigur că această nouă calitate pe care o am în dosar nu va afecta în niciun fel activitatea şi imaginea filialei. Echipa PNL Iaşi este profesionistă, am muncit foarte mult să construim programul de guvernare şi viziunea de dezvoltare a comunităţii şi am reuşit să obţinem cele mai bune rezultate pentru PNL la ultimele cicluri electorale. Sunt un om de echipă, dar consider că este cel mai corect ca toate implicaţiile pe care le produce acest dosar să le gestionez la nivel personal. Am încredere în colegii mei şi ştiu că vor susţine activitatea filialei şi politicile liberale, astfel încât să păstreze pozitia PNL ca cea mai puternică formaţiune politică judeţeană”, a declarat președintele CJ Iași, originar din Adjud. Și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, are probleme cu justiția, fiind suspect într-un alt dosar de corupție.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu