vineri, aprilie 26, 2024
AcasăActualitateInconștienți la volan, prinși cu alcoolemii de peste 2 la mie. Unul...

Inconștienți la volan, prinși cu alcoolemii de peste 2 la mie. Unul a făcut și accident

La data de 30 iunie a.c., ora 20.05, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Corbița ar fi avut loc un eveniment soldat cu pagube materiale. Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Corbița, în timp ce se afla la volanul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentrație de  2,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemie. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Adjud, a fost acroșat de o autoutilitară condusă de un bărbat de 49 de ani, din localitate. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultatul primului conducător auto fiind negativ, în timp ce pentru cel de-al doilea conducător auto, aparatul a indicat o concentrație de 2,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu