joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietateÎncepe ”TeleȘcoala profesorilor”, pe TVR2

Începe ”TeleȘcoala profesorilor”, pe TVR2

Din 24 august începe „TeleȘcoala profesorilor”, un program de formare dedicat dumneavoastră, dragi colegi! Realizat în parteneriat cu Televiziunea Română, prin intermediul a 15 cursuri, veți putea parcurge conținuturi cu privire la utilizarea platformelor educaționale pentru susținerea de lecții online. Tematica abordată vizează funcționalitățile puse la dispoziție, în mod gratuit, de către Google și Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365. Mi-am dorit ca emisiunea TeleȘcoala TVR să continue și pentru colegii mei, cadrele didactice, tocmai pentru ca aceștia să poată beneficia de cursuri prin care să învețe sau să-și aprofundeze cunoștințele de utilizare a platformelor educaționale, în așa fel încât, dacă va fi cazul, să putem susține cursuri de calitate și în mediul online.
Difuzarea cursurilor se va realiza de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-09:30, cu reluare în aceeași zi, în intervalul orar 15:00-15:30, pe postul TVR2. Ulterior, acestea vor fi urcate pe
YouTube, deci oricare dintre profesori, în orice moment, se va bucura de posibilitatea de a le urmări aici: https://bit.ly/32a5ZIQ (Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu