vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneÎncepe Programul ”Litoralul pentru toți”

Începe Programul ”Litoralul pentru toți”

Programul ”Litoralul pentru toți” se reia de la 21 mai. Până pe 20 iunie, turiștii pot petrece un sejur pe litoralul românesc la tarife promoționale, care încep de la 40 de lei pe noapte. Până în prezent, 54 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre și-au anunțat participarea la acest program, punând la dispoziția turiștilor aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte. ”În ciuda dificultăților pe care le întâmpină sectorul turistic, puternic afectat de efectele economice provocate de apariția virusului Sars-Cov-2, continuăm tradiția instituită în urmă cu 19 ani, de a oferi tuturor românilor posibilitatea de a petrece o vacanță la malul mării, la tarife mult reduse. În ultimii 9 ani, am făcut tot posibilul să menținem aceleași tarife la pachetele turistice oferite, ceea ce reprezintă un efort suplimentar din partea tuturor unităților de cazare participante.”, susține Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Tarifele prin programul „Litoralul pentru toți” sunt cu până la 65% mai mici față de cele din vârf de sezon. Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziționat la un hotel de 3 stele din stațiunea Neptun și costă 80 de lei/noapte pentru două persoane. În schimb, în Mamaia, la un hotel de 4 stele, două persoane vor plăti pentru un sejur de minim 5 nopți, care include cazare cu servicii de masă ultra all-inclusive, 520 de lei/ noapte. În stațiunea Eforie Nord,  tarifele pornesc de la 85 de lei/noapte pentru două persoane, pachete de minim 4 nopți. Programul „Litoralul pentru toți” se află la ediția cu numărul 38 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. La fel ca în anii trecuți, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu