vineri, decembrie 6, 2024
AcasăStiri InterneÎncepe o nouă ediție de titluri de stat ”Tezaur”, cu dobânzi avantajoase

Începe o nouă ediție de titluri de stat ”Tezaur”, cu dobânzi avantajoase

Începând de luni, 4 noiembrie, românii pot investi în titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1,3 sau 5 ani, cu dobânzi anuale avantajoase de 5,95%, 6,70%, respectiv 7,10%.

Unde și cum pot fi cumpărate titlurile de stat

  • Online, în perioada 4 noiembrie 2024 – 5 decembrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;
  • La sediul unităților Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere, între 4 noiembrie 2024 – 6 decembrie 2024;
  • Prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A., astfel:
    • Între 4 noiembrie 2024 – 5 decembrie 2024, în mediul urban;
    • Între 4 noiembrie 2024 – 4 decembrie 2024, în mediul rural.

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. (sursa: Ministerul Finanțelor)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu