miercuri, decembrie 4, 2024
AcasăActualitateVIDEO Oprişan a dictat: încă 500.000 de lei pentru Revelion. Liberalul Tudorel...

VIDEO Oprişan a dictat: încă 500.000 de lei pentru Revelion. Liberalul Tudorel Trofin a răbufnit

Aleșii locali focșăneni din majoritatea PSD-UNPR au alocat din nou în această seară bani pentru petrecerea de Revelion, așa cum le-a dictat stăpânul. S-a considerat că cei 700.000 de lei dați de Consiliul Județean nu sunt suficienți, iar aleșii au plusat și ei cu 500.000 de lei, bani rulați prin Ansamblul Țara Vrancei. Maniera în care au ales să aloce acești bani a fost total netransparentă, la înaintare fiind pus consilierul PSD Mersoiu, care chipurile, a formulat un amendament în nume propriu pentru care a vorbit cinci minute, fără ca cineva să înțeleagă ce spune. Acest fapt l-a revoltat pe alesul liberal Tudorel Trofin, care a răbufnit.

“Ne îndreptăm spre o țară care nu mai ține de democrație. Nu se poate așa, să faci un amendament care nici măcar nu a fost citit în mod civilizat, să putem să înțelegem și noi unde se duc acești bani, să dăm cinci miliarde la Țara Vrancei să facă spectacol de Revelion, după ce am criticat că am dat cinci miliarde la Ateneu. Dar chiar nu cunoaștem limitele acestui buget? Puteam să dăm niște bani să facem niște autorizări PSI la școli și grădinițe. Eu sunt foarte revoltat”, a spus Tudorel Trofin, care, evident, nu a putut să schimbe soluția. Au votat împotriva alocării Tudorel Trofin, Dan Buzoi, Gheorghiță Berbece, Lilian Ilie și s-au abținut Leonida Milea și Vasile Vasiloiu, de la PP-DD.

 


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu