În guvernarea PSD, prețurile au explodat!

0
10

Inflația în România urcă vertiginos, spre disperarea românilor care, cu aceiași bani, cumpără mai puține produse și achită mai mult pentru diferite servicii sau pentru facturi la utilități.
Iresponsabilitatea economică de care dă dovadă Guvernul PSD-ALDE îl duce pe cetățeanul de rând la sapă de lemn. Datele oficiale ale instituțiilor specializate, așa cum este Banca Națională a României sau Institutul Național de Statistică, arată că prețurile au urcat și în luna august, rata anuală a inflației ajungând la un neverosimil 5,1% de la 4,56% în luna iulie.     Comparativ cu anul trecut, mărfurile nealimentare au cunoscut o scumpire cu aproape 7%, iar alimentele și-au majorat prețurile, la rândul lor, cu peste 4%. Rata medie lunară a inflaţiei în primele opt luni ale acestui an a fost de 0,3%, față de 0,1% în perioada similară din 2017, potrivit INS.        În aceste condiții, este greu de crezut că prețurile vor mai scădea, pentru români anunțându-se o iarnă cruntă, cu scumpiri în lanț la gaze naturale, lemne, energie termică și alimente. De asemenea, șocul din domeniul alimentar, provocat de iresponsabilitatea și neimplicarea oficialilor PSD în gestionarea corectă a crizei pestei porcine africane va duce, automat, la o scumpire a cărnii de porc. Foarte probabil, din cauza Guvernului iresponsabil condus de Viorica Dăncilă, românii nu vor avea carne de porc pe masa de Crăciun, dar nici bani în buzunare pentru a cumpăra mărfurile mai scumpe din import.                                  În timp ce pesediștii se laudă cu minciuna celei mai mari creșteri economice din Europa, un calcul simplu ne arată opusul. România a avut în această vară, pentru șase luni consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,3%. Cu alte cuvinte, cu aceiași bani, oamenii au cumpărat mai puține produse.

Deputat Ion Ștefan