luni, aprilie 29, 2024
AcasăComuna meaREGHIUÎn comuna Reghiu se va construi un Centru Terapeutic pentru Autism

În comuna Reghiu se va construi un Centru Terapeutic pentru Autism

În satul Farcaș din comuna Reghiu se va construi Centrul Terapeutic pentru Autism Sfântul Stelian. Este un proiect inițiat de Asociația Sfântul Stelian, Ocrotitorul Copiilor Focșani. Proiectul a fost prezentat duminică, pe locul unde va fi amplasat centrul, în fața reprezentanților administrației locale și județene și a celor care se implică în această inițiativă. Printre inițiatorii proiectului se numără preotul Eduard-Daniel Bran (Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Focșani) și medicul pediatru Gabriela Iacob.
Potrivit prezentării, Centrul terapeutic multifuncțional va fi format din 5 clădiri distincte, integrate și interconectate, care să răspundă nevoilor beneficiarilor:
– Clădirea nr. 1 va fi prevăzută pentru recepție, formare profesională și cazare pentru voluntari și personalul angajat;
– Clădirile nr. 2 și 3 vor fi centre de terapie pentru copii;
– Clădirea nr. 4 va fi centrul pentru consiliere și suport pentru părinți;
– Clădirea nr. 5 reprezintă facilitatea de cazare (16 camere) și masă pentru beneficiarii centrului – copiii și părinții acestora.
”Totodată, Centrul Terapeutic pentru Autism Sf. Stelian va oferi și terapii non-formale, prin
înființarea unei microferme de animale și a unui loc de joacă senzorial și de relaxare, pentru copiii care vor apela la serviciile noastre. De asemenea, va fi realizat un traseu de drumeție care va avea menirea să ofere liniște și relaxare prin conexiunea directă cu natura. Centrul terapeutic pentru Autism Sf. Stelian va funcționa pe sistem co-plată și abonament, care va
permite accesarea unei multitudini de terapii formale și non formale, o parte plătite, o parte oferite gratuit, astfel încât interesul superior al beneficiarului să fie satisfăcut.”, au anunțat reprezentanții asociației.
Cei care vor să doneze sume de bani pentru realizarea acestui proiect au la dispoziție următorul cont bancar: RO74 BRDE 400SV25662774000. Informații suplimentare se pot obține de la purtătorul de cuvânt al Asociației Sfântul Stelian, Ocrotitorul Copiilor Focșani, la numărul de telefon 0741 735070.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu