Iarna mai face o încercare și pornește din vestul țării

0

Administrația Națională de Meteorologie anunță o înrăutățire a vremii în acest weekend. Fenomenele specifice sezonului de iarnă vor începe în această seară, în județele din vestul țării. Astfel, la noapte și pe parcursul zilei de mâine, aria ploilor se va extinde treptat, cuprinzând majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de vest a țării se vor cumula, în medie, 15-20 de litri/mp. În zona montană, la altitudini de sub 1800 de metri, vor predomina ploile și, în special în masivele vestice și nordice, se vor înregistra prin cumulare cantități de apă de 25-30 de litri/mp. Izolat, vor fi condiții de polei. Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 100 de km/h și va avea intensificări temporare, cu viteze, în general, de 50-55 de km/h, în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania și pe arii mai restrânse în restul țării. 

Apoi, începând de sâmbătă seara, la munte, treptat, vor predomina ninsorile, care local vor deveni mai consistente, iar vântul va continua să aibă intensificări, viscolind și spulberând ninsoarea. În nord, nord-vest și centru, precipitațiile, în general slabe, vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Local, se va forma ghețuș sau polei.  Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, cu precădere în sud și în est, cu rafale în general de 50-55 de km/h. În funcție de evoluția fenomenelor, ANM va reveni cu noi informări de specialitate.