luni, aprilie 29, 2024
AcasăELECTORALHomocea, o administrație liberală de succes în ultimii 4 ani

Homocea, o administrație liberală de succes în ultimii 4 ani

Primarul Vasile Petrea și echipa sa de consilieri locali au preluat administrația comunei Homocea în anul 2016. Acest moment a fost începutul intrării în normalitate pentru comuna Homocea, care avea nevoie de o schimbare în bine. ”Când am plecat în campanie electorală în 2016, le-am promis oamenilor că voi fi primar pentru toată comunitatea noastră și că ușa primarului va fi deschisă pentru oricine. Și m-am ținut de cuvânt. Iar celelalte lucruri pe care am promis că le voi face pentru Homocea, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am reușit în cea mai mare parte să le realizez. Vorbesc aici despre proiectele concepute, demarate, depuse spre finanțare, începute și mare parte realizate în acești patru ani. E vorba de munca mea și a echipei de consilieri locali, pe care am reușit să îi conving că proiectele propuse sunt pentru binele comunității”, a declarat Vasile Petrea, primarul comunei Homocea și candidat din partea PNL pentru un nou mandat.

Primarul Petrea și echipa sa știau de la început că fără proiecte importante de infrastructură, drumuri, apă, canalizare, gaze și transport, nicio comunitate nu are șansa de a se dezvolta. Este un lucru pe care administrația liberală l-a pus în practică imediat după câștigarea alegerilor. Dacă unele proiecte, precum realizarea podului peste râul Polocin, sunt pentru întreaga comună și nu numai, pentru fiecare dintre sate – Costișa, Homocea, Lespezi – s-au realizat proiecte în funcție de nevoile comunității. Ultimul dintre ele, alimentarea cu apă de la Costișa, este un exemplu de implicare și de a dovedi că ”SE POATE”, dacă se vrea. ”Pentru că lipsa apei era principala problemă a satului Costișa, am reușit să identificăm o sursă de finanțare externă din sponsorizări, cu cofinanțare de la bugetul local, iar acum, locuitorii acestui sat au apă. Dacă vorbim despre proiecte din fonduri guvernamentale, prin programul PNDL II, am finalizat construcția podului peste râul Polocin, am realizat sistemul de alimentare cu apă și cel de canalizare, am modernizat prin asfaltare peste 8,3 km de drumuri locale. Acolo unde a fost nevoie, am alocat bani de la bugetul local pentru a finaliza racordarea tuturor gospodăriilor de pe străzile cuprinse în programul PNDL II, la alimentarea cu apă și la rețeaua de canalizare. Sunt proiecte de care comuna Homocea avea nevoie și pe care noi, administrația liberală, le-am realizat în acești patru ani de mandat. Tot pentru modernizarea și asfaltarea drumurilor de interes local am depus proiecte pentru finanțarea lucrărilor prin AFIR, proiect pentru 7 km de drumuri care a fost declarat eligibil, dar fără finanțare. În acest proiect au fost incluse străzi care fac legătura cu școala, cu biserica, monumente istorice, cu drumul național, cu drumul județean. Ulterior, acest proiect a fost refăcut în totalitate și depus la Compania Națională de Investiții, urmând a fi demarate toate procedurile legale în vederea atribuirii către o firmă de construcții. Proiectul ”Reabilitare DC 16: Centru Homocea – Intersecție DC 16 cu DN 11A (Coarbă) a fost depus în 2017 pe PNDL II și nu a fost finanțat. Proiectul a fost refăcut și completat până la 5,5 km reabilitare drumuri, fiind depus în acest an la Compania Națională de Investiții, urmând a fi demarate și în acest caz toate procedurile legale în vederea atribuirii către o firmă de construcții.”, a declarat primarul comunei Homocea, Vasile Petrea, candidat PNL la alegerile locale din 27 septembrie.

În anul 2019, administrația locală a făcut primele demersuri pentru alimentarea cu gaze a comunei Homocea și a solicitat atunci Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei avizarea construcției, în primă fază, a 7 kilometri de conductă principală, care urma să lege Homocea de conducta magistrală. Au fost alocați bani din bugetul local pentru realizarea studiului de fezabilitate, iar singura variantă de finanțare era, la acel moment, un parteneriat public-privat cu un operator regional în domeniu. La licitația organizată nu s-a înscris niciun ofertant, așa că, anul acesta, studiul de fezabilitate a fost refăcut și completat cu diferența până la 32 de kilometri. Acestea au fost posibile ca urmare a demersurilor făcute de Guvernul României la Uniunea Europeană, obținând, astfel, fondurile necesare racordării mai multor localități la rețeaua de gaze naturale, finanțarea fiind asigurată prin Ministerul Fondurilor Europene. Și, dacă vorbim despre proiecte aflate pe agenda primarului Vasile Petrea și a viitorului Consiliu Local Homocea, trebuie să mai amintim: construcția unei săli de sport școlare, în satul Homocea, cu 102 locuri, construcția unui cămin cultural la Homocea, a unui sediu modern al primăriei, a unui parc, toate acestea fiind în discuție cu reprezentanții CNI, dar și construcția unui bloc de locuințe, finanțat de Agenția Națională pentru Locuințe.

Material realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea, cod mandatar financiar 21200012

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu