vineri, mai 17, 2024
spot_img
AcasăSportHandbal masculin: Focșaniul a ratat calificarea în semifinalele Cupei României la loviturile...

Handbal masculin: Focșaniul a ratat calificarea în semifinalele Cupei României la loviturile de departajare

Meci disputat și echilibrat, miercuri seară, în Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare. CS Minaur Baia Mare și CSM Focșani 2007 s-au luptat pentru accederea în semifinalele Cupei României la handbal masculin. În prima repriză, jucătorii lui Dalibor Cutura au fost la conducerea jocului, distanțându-se și la 3 goluri diferență. Totuși, repriza s-a încheiat la egalitate, scor 14-14. A doua repriză a fost la fel de echilibrată, scorul final, după cele 60 de minute regulamentare, fiind 25-25. S-a ajuns la executarea loviturilor de departajare de la 7 metri. Handbaliștii gazdă au fost mai siguri pe ei și au înscris 3 din 4, în timp de handbaliștii oaspeți au ratat 3 lovituri. La penalty-uri, au înscris pentru gazde Kozakevych, Botea și Kotrc și a ratat Nagy. În schimb, pentru oaspeți a înscris doar Roșu și au ratat Simsar, Golea, Makrishin. Prin urmare, CS Minaur Baia Mare – CSM Focșani 2007, scor final 28-26 (14-14, 25-25).
Astfel, CS Minaur Baia Mare se alătură celorlalte 3 echipe calificate în faza Final Four a Cupei României de handbal masculin: CS Dinamo București, CSM Constanța și CSM București. Ultimul meci al echipei CSM Focșani 2007 din sezonul 2023-2024 (etapa cu numărul 26) va avea loc duminică, 19 mai, în deplasare, cu CSU din Suceava. (foto: arhivă)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu