vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPoliticaGuvernul vrea să organizeze alegerile locale în luna septembrie

Guvernul vrea să organizeze alegerile locale în luna septembrie

Alegerile locale din acest an ar putea avea loc la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie. Guvernul va începe demersurile privind calendarul electoral în funcție de evoluția stării epidemiologice. Dacă lucrurile vor merge pe o pantă descendentă, atunci s-ar putea organiza scrutinul local (ce trebuia să aibă loc în luna iunie) în prima parte a sezonului de toamnă. Însă, majoritatea constituită în jurul PSD în Parlament a votat un proiect de lege prin care se stipulează că Parlamentul va stabili data alegerilor locale. Dacă se va publica în Monitorul Oficial, această lege ar însemna o premieră în perioada post-decembristă. De 30 de ani, numai Guvernul este abilitat să se ocupe de tot ceea ce înseamnă un scrutin. Legea votată în Parlament a fost trimisă la Curtea Constituțională. ”Guvernul intenționează să organizeze alegerile locale la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, în ciuda obstacolelor puse de PSD. Așteptăm soluția din partea Curții Constituționale și vedem cine va stabili data alegerilor locale. Nu știm, deocamdată, cum va fi, astfel că nu putem vorbi nici de varianta organizării alegerilor locale în două tururi de scrutin. Trebuie văzute procedurile”, a declarat, într-o conferință de presă, senatorul PNL Vrancea Cătălin Toma. Cât privește alegerile parlamentare, Guvernul propune data de 6 decembrie, în termenul prevăzut de Constituție. Și în acest caz se va ține cont de evoluția epidemiei de COVID-19.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu