luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneGuvernul a aprobat ajutorul de 15.000 lei pentru fiecare cuplu sau femeie...

Guvernul a aprobat ajutorul de 15.000 lei pentru fiecare cuplu sau femeie singură pentru decontarea procedurilor de fertilizare in vitro

În ședința de miercuri, Guvernul a aprobat ajutorul financiar pentru tinerii care vor să devină părinți, dar nu pot din cauza infertilității. Hotărârea de Guvern prevede că statul român ajută fiecare cuplu sau femeie singură cu suma de 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor pentru obținerea unei sarcini. Până la finalul anului au fost prevăzute fonduri pentru 2.500 de astfel de proceduri, iar pentru anul viitor sunt promise deconturi pentru 10.000 de fertilizări în vitro. Motivarea acestei decizii guvernamentale o reprezintă criza demografică fără precedent prin care trece țara noastră. Potrivit datelor statistice, anul trecut s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol, sub 180.000. Mai mult, anul 2022 se anunță la fel de rău, în primele cinci luni înregistrându-se, deja, cu 20% mai puține nașteri. Pentru acest ajutor financiar vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani. Creșterea vârstei (până acum era 40 de ani) vine în urma discuțiilor cu specialiști în obstetrică-ginecologie, cu organizațiile importante din domeniul infertilității și la solicitarea a sute de femei. ”Ajutorul financiar va fi oferit doar în cazul procedurilor desfăşurate într-o unitate sanitară sau farmaceutică autorizată de pe teritoriul României. De asemenea, acest ajutor poate fi oferit doar pentru maximum trei proceduri în fiecare an. Programul este derulat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse în parteneriat cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi este finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei.”, potrivit unui comunicat al Guvernului.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu