sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateGunoaiele de pe ruinele MOPAF bagă autoritățile în alertă

Gunoaiele de pe ruinele MOPAF bagă autoritățile în alertă

Reprezentanții ai Gărzii de Mediu Vrancea și ai Primăriei Focșani au inspectat luni ruinele unei foste ”perle” a industriei județene: Combinatul de Prelucrare a Lemnului sau SC MOPAF, așa cum s-a intitulat după 1990. Celebra societate focșăneană a trecut pe la mai mulți proprietari în ultimii 25 de ani, de la Asociația Salariaților la afaceristul Vasile Roșca, ajungând, apoi, la dezvoltatori imobiliari din București. De ani buni, clădirile MOPAF sunt în ruină, devastate de hoții de fier vechi și de cărămizi, iar terenul a devenit o imensă rampă de gunoi, punând în pericol sănătatea și siguranța focșănenilor. Astfel, aproape oricine are de aruncat gunoaie, moloz, vechituri etc găsește aici o suprafață de circa 24 de hectare de teren ”disponibil” ca groapă de gunoi. Ruinele fostei fabrici de mobilă (privatizată sub atenta supraveghere a soacrei lui Mircea Geoană, Margareta Costea, pe vremea când aceasta deținea o funcție importantă în executiv) sunt, acum, scoase la vânzare de lichidatori și executori din București și nimeni nu-și mai asumă vreo răspundere cu privire la starea terenului și clădirilor.
mopaf 2 mopaf 1
Comisarii de mediu și cei doi viceprimari ai Focșaniului au luat la pas ruinele MOPAF și au încercat să găsească o soluție pentru eliminarea gunoaielor. Conform legii, proprietarul terenului trebuie să se ocupe de salubrizare. Cum nu a fost nimeni de găsit, această sarcină ar putea cădea pe umerii autorităților locale. ”Am mers pe întreaga suprafață, am găsit și căruțe care descărcau gunoaie. Sunt munți de gunoaie și trebuie să găsim proprietarii sau măcar lichidatorul. Facem demersurile necesare iar săptămâna viitoare ne vom întâlni din nou pentru a stabili ce vom face”, ne-a declarat viceprimarul Marius Iorga. Firma care se ocupă de lichidarea MOPAF nu a vrut să colaboreze și nici să pună la dispoziție documentele solicitate, astfel că s-ar putea trezi cu o amendă de 50.000 de lei de la Garda de Mediu. Autoritățile focșănene ar putea cumpăra întreaga suprafață pentru a o curăța și a-i da o utilitate publică (așa cum s-a întâmplat în alte orașe, în situații similare): parc industrial, ansamblu rezidențial, zonă comercială, parcuri de distracție și recreere etc. Ca o ironie a sorții, SC ENET SA Focșani, care are sediul în incinta MOPAF, plătește proprietarului o taxă lunară de 2.000 de lei pentru că i se permite accesul în curte, la propriile spații.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu