marți, aprilie 23, 2024
AcasăSocietateGrefierii amenință că vor bloca activitate în instanțe și parchete dacă pensile...

Grefierii amenință că vor bloca activitate în instanțe și parchete dacă pensile de serviciu vor fi abrogate

Personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată şi parchetelor de pe lângă acestea și-au exprimat punctul de vedere cu privire la propunerile legislative aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaților privind abrogarea pensiilor speciale. Astfel, Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție ”Grefierul” Alba, Sindicatul Dreptate Bacău,  afiliate la Federația PUBLISIND în colaborare cu Asociația Grefierilor din România spun că abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate va genera masive mișcări de protest, care vor conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete.

„Personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete beneficiază de dreptul de pensie de serviciu, iar nu pensie specială, în fapt, fiind vorba despre o pensie ocupațională, astfel cum este denumită în Uniunea Europeană. Rațiunea acordării acestui drept este necesară, justificată și legală, pensia de serviciu pentru personalul auxiliar a fost acordată ca o compensare pentru restrângerea unor drepturi și libertăți și instituirea unor interdicții și incompatibilități prin statutul special care reglementează această categorie de personal, direct proporțional cu activitățile specifice funcției – personalul auxiliar de specialitate participă efectiv la înfăptuirea actului de justiție alături de magistrați. Curtea Constituțională a României a statuat deja prin Decizia nr. 1237/06.10.2010 că „pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport de pensiile speciale acordate în regimul public de pensii”, tocmai din cauza interdicțiilor și incompatibilităților impuse de lege magistraților, care sunt identice și pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.

Dreptul la pensia de serviciu a personalului auxiliar a fost reglementat prin Legea nr. 567 în anul 2004 și este reglementat în cuprinsul art. 68 ind. 5 din Legea nr. 567/2004, text de lege care impune îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru a beneficia de pensie de serviciu, respectiv o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate și împlinirea vârstei de 60 de ani, cerințe care nu sunt impuse niciunei alte categorii de personal care beneficiază de pensie de serviciu. Ulterior, reglementările au fost eliminate prin Legea nr. 119 din anul 2010, pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate devenind pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar prin Legea nr. 263/2010 s-a prevăzut abrogarea articolelor referitoare la dreptul la pensia de serviciu, pentru ca, ulterior, în anul 2015, pensiile de serviciu să fie reintroduse prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 130/2015. În acest context normativ, este evident că o nouă eliminare a pensiei de serviciu ar contraveni flagrant principiului predictibilității cadrului normativ şi privează categoria noastră profesională de o minimă stabilitate financiară pe termen scurt şi mediu. Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente: pensie contributivă şi un supliment din partea statului, acordat ca o compensare pentru privarea de anumite drepturi și libertăți pe perioada în care persoana a desfășurat activitatea supusă unui regim special de interdicții și incompatibilități.

În trecut, pensia de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate se calcula procent în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, din ultimul an anterior datei la care se depune cererea de pensionare, însă, după apariția OUG nr. 59/2017, acest cuantum a fost limitat la media ultimelor 12 salarii nete avute în plată înainte de pensionare. Având în vedere că în plată, media salarială a personalului auxiliar de specialitate este de aproximativ 4500 lei, pensia de serviciu nu depășește acest cuantum, aspect ce poate fi probat din datele Casei Naționale de Pensii Publice, de unde rezultă că pensia medie a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete este de 4389 lei, un număr de 3849 beneficiari și doar 2479 lei sunt suportați din Bugetul de stat. În plus, lunar, grefierilor li se rețin contribuții către stat într-un cuantum de 57,5% din venitul brut realizat”, se arată într-un comunicat al Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu