duminică, mai 19, 2024
AcasăActualitateGrecia: se mențin codul roșu de caniculă și riscul de incendii

Grecia: se mențin codul roșu de caniculă și riscul de incendii

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie (EMY) a prognozat un cod roşu de caniculă pentru intervalul 20 – 27 iulie 2023, cu temperaturi extreme, de până la 44 grade Celsius, iar pe alocuri mai ridicate. Valul de căldură extremă care va afecta întreg teritoriul elen, însoţit de vântul puternic, va menţine gradul de risc în ceea ce priveşte producerea incendiilor de vegetaţie, context în care Ministerul pentru Crize Climatice şi Protecţia Cetăţeanului elen a emis un nou avertisment privind nivelul ridicat al pericolului apariţiei focarelor de incendiu (gradul 4 din 5).

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera astfel apariţia unui focar de incendiu. Cetăţenii români aflaţi în R. Elenă, care observă producerea unui incendiu, pot anunţa imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgenţă) sau 199 (serviciul de pompieri).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. (sursa: MAE)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu