vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateFOTO Zeci de tineri implicați într-o campanie privind siguranța personală

FOTO Zeci de tineri implicați într-o campanie privind siguranța personală

Pentru campania de informare „Susținerea integrării sociale a tinerilor”, organizată și în acest an de către DJST Vrancea s-au implicat 80 de tineri, liceeni din Liceul „Simion Mehedinți” din Vidra, Colegiul Tehnic ”Valeriu D. Cotea”, Liceul de Artă ”Gheorghe Tattarescu”, Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu” și Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”. Activitățile principale au fost susținute de către doamna Monica Manolache, comisar în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea/Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, care s-a întâlnit cu tinerii din aproape toate liceele vrâncene, în perioada august și septembrie, într-un real maraton. Subiectele puse în discuție au fost dintre cele mai diverse, acoperind toate problemele semnalate din partea tinerilor: prevenirea victimizării minorilor, mijloace de prevenire a furturilor, reguli pentru prevenirea situațiilor de violență verbală în care sunt implicați tinerii, măsuri de prevenire a consumului de substanțe interzise, siguranța pe internet, măsuri de prevenire a traficului de persoane.

La ultima activitate, organizată, cu sprijinul gazdei noastre, doamna Marilena Bărculescu, profesor la CT”Valeriu D. Cotea”, expertul de tineret Lia Cazacu, din cadrul Compartimentului de Tineret al DJST Vrancea, a pregătit o abordare mai eficientă a subiectului integrării sociale, utilizând mijloace nonformale de tip cafenea publică. Întâlnirea cu tinerii a fost pregătită, special, de către elevii Școlilor Postliceale Sanitare partenere, ”Carol Davila” și ”Vasile Alecsandri” din Focșani, coordonați de către doamnele consilier educativ Claudia Codrescu și Pamfilica Vechiu. Ei au creat în cadrul proiectului ”Alege corect!”, organizat de către DJST Vrancea în iunie 2019, mesaje inteligente, pline de umor popular, care au fost așezate în pliantul ”Cafeneaua S.I.S.” alături de cele privind siguranța. Astfel, participanții au fost invitați să discute liber și să aducă concluzii pe două subiecte din domenii conexe, în ce privește integrarea cu succes a tinerilor în societate: sănătatea și siguranța. Le-au fost alături tuturor echipelor coordonatorii: Marilena Bărculecu, Tatiana Duță, Laura Dumitru, Diaconu Liviu, Adela Potop, Doina Stratton și Alina Marcu, profesori consilieri la C.T. ”V.D.Cotea”, C.Ec. ”M.Kogălniceanu”, L.A. ”Ghe.Tattarescu”, L. ”S.Mehedinți” și CT ”I.Mincu”. (DJST Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu