O administrație responsabilă nu conduce din birou. Problemele reale se văd în teren, iar soluțiile se construiesc împreună cu oamenii și cu administrația locală. La invitația primarului comunei Vidra, Silviu Pintilie, am efectuat o vizită de lucru pentru a analiza principalele investiții și proiectele de care această comunitate are nevoie.
Internatul Liceului din Vidra
Prima oprire a fost la internatul liceului, unde, împreună cu reprezentanții administrației locale și ai unității de învățământ, am evaluat situația actuală și necesitatea unor intervenții rapide pentru reabilitarea clădirii. Elevii care învață aici merită condiții moderne, sigure și demne. Am analizat variantele de finanțare și pașii necesari pentru ca acest obiectiv să intre cât mai curând într-un program de investiții.
Spitalul din Vidra
Am continuat vizita la spital, unde am verificat investițiile realizate în ambulatoriul de specialitate, dotat cu echipamente medicale performante:
Computer tomograf;
Aparatură modernă de radiologie;
Infrastructură medicală complet modernizată.
Aceste investiții trebuie să ajungă cât mai repede în slujba oamenilor. De aceea, am solicitat urgentarea tuturor procedurilor necesare pentru punerea în funcțiune a ambulatoriului, astfel încât locuitorii din întreaga zonă să beneficieze de servicii medicale moderne, aproape de casă.
Grădinița din Vidra
Am vizitat și grădinița modernizată printr-o investiție de aproximativ 2,7 milioane de lei, realizată prin fonduri AFIR, un proiect care demonstrează că investițiile în educație produc efecte pe termen lung. Am verificat:
blocul alimentar;
bucătăria în care este pregătită zilnic hrana copiilor;
condițiile oferite celor mici.
Centrul de Zi pentru Copii „Sfânta Maria”
Ultima oprire a fost la Centrul de Zi „Sfânta Maria”, un loc în care copiii aflați în situații vulnerabile primesc sprijin, educație și șansa unui viitor mai bun. Grija față de copii este una dintre cele mai importante investiții pe care o poate face o comunitate.
„Vidra este o comunitate importantă pentru județul Vrancea și se află între prioritățile noastre. Am venit aici pentru a vedea direct realitatea din teren și pentru a identifica, împreună cu autoritățile locale, soluțiile necesare. Educația, sănătatea și protecția copiilor nu sunt domenii în care putem accepta întârzieri. Investițiile trebuie finalizate, puse în funcțiune și să producă efecte concrete pentru oameni. Acesta este angajamentul nostru și aceasta este direcția în care mergem”, spune Nicușor HalHalicpreședintele Consiliului Județean Vrancea. Cred într-o administrație prezentă în comunități, care ascultă, decide și acționează. Dezvoltarea județului începe din fiecare localitate, iar Vidra are proiecte importante care merită susținute pentru a oferi oamenilor servicii publice mai bune și o calitate a vieții pe măsura așteptărilor lor. (Biroul de presă al Consiliului Județean Vrancea)






