marți, aprilie 16, 2024
AcasăActualitateFOTO-VIDEO Trei sute de vinuri participante la Concursul Național de Vinuri...

FOTO-VIDEO Trei sute de vinuri participante la Concursul Național de Vinuri Bachus 2019

Astăzi a debutat cea de-a zecea ediție a Concursului Național de Vinuri, manifestare ce se desfășoară în perioada Festivalului Viei și Vinului Bachus. Ediția din acest an este organizată cu sprijinul Asociației Degustătorilor Autorizați din România, al cărei președinte, prof. univ. dr. Dan Boboc, este și președinte al juriului. La concurs au fost înscrise 302 probe de vinuri de la un număr de 53 de ferme și societăți comerciale. Aproape jumătate din probe sunt vinuri albe, circa 30% sunt roșii, iar 15-20% roze. Fiecare jurat are de analizat maximum 50 de probe, conform normelor internaționale. Cele 4 comisii ale juriului sunt formate din specialiști ADAR pe care îi unește pasiunea pentru vin: Comisia 1: președinte Arina Antoce, Gheorghe Crăciunescu, Cosmin Popescu, Otilia Neacsu, Cristian Tudor; Comisia 2: președinte Petrică Badea, Livia Gârboiu, Marian Vasile, Ioan Danilescu, Ciprian Irimia; Comisia 3: președinte Cătălin Păduraru, Constanța Vicol, Dorel Popa, Mihai Baniță, Nicolae Itu; Comisia 4: președinte Diana Pavelescu, Liviu Grigorică, Delia Stătescu, Sorin Macoviciuc, Fernando Mihailescu.

Cele mai apreciate vinuri albe, roşii şi băuturi spirtoase vor fi premiate cu Marea Medalie de AUR,  respectiv:

  • Marea Medalie de AUR – pentru proba de vin alb cu cel mai mare punctaj obţinut (înscrierea unui număr de 10 de probe de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 1-3 mai 2020 la Brno, Republica Cehă)
  • Marea Medalie de AUR – pentru proba de vin roşu cu cel mai mare punctaj obţinut (înscrierea unui număr de 8 de probe de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 1-3 mai 2020 la Brno, Republica Cehă).
  • Marea Medalie de AUR – pentru proba de băuturi spirtoase, băuturi pe baza de vin, cu cel mai mare punctaj obţinut (înscrierea unui număr de 6 de probe de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 1-3 mai 2020 la Brno, Republica Cehă)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu