sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPoliticaFOTO VIDEO Sub flamurile drapelului european, în Piața Unirii s-a strigat...

FOTO VIDEO Sub flamurile drapelului european, în Piața Unirii s-a strigat “#Fără penali”

Plecați de la Botoșani de la prima oră a dimineții, participanții la marșul “Pentru o Moldovă Europeană”, organizat de filialele USR din această regiune, au ajuns vineri după amiază și în Piața Unirii din Focșani. Aici a fost desfășurat un steag imens al Uniunii Europene, iar cele aproximativ 50 de persoane prezente au înconjurat drapelul Europei, pe care l-au fluturat alături de steagul României. Oamenii au strigat că nu vor să fie conduși de penali și au cerut autorităților să-și îndrepte atenția și asupra regiunii Moldova, cea mai săracă din țară.

“Suntem un județ clamat Provincie Europeană, în schimb nu arătăm deloc ca o Provincie Europeană. Suntem azi, aici, pentru a protesta împotriva administrației PSD-ALDE, care ne menține într-o sărăcie cruntă, ca întreaga regiune a Moldovei. Protestăm pentru dorința de a avea autostrăzi, vrem legarea Moldovei atât de sudul țării, de București, cu continuarea autostrăzii Moldova de la Ploiești până la Iași/Suceava. Ne dorim ca administrația să ia în calcul legarea prin autostradă a Moldovei de Transilvania, dorim o strategie de dezvoltare regională pe Moldova, astfel încât să ne dezvoltăm unitar pe toată Moldova și să nu ne mai plece copiii și rudele în străinătate”, a spus președintele USR Vrancea, Cosmin Timofte.

De la Focșani, participanții la marș, cărora li s-au alăturat și membri USR din Vrancea, și-au continuat drumul spre protestul din Piața Victoriei din București, organizat de mai multe grupuri civice ale românilor din diaspora. De altfel, Uniunea Salvați România organizează pe 9, 10 și 11 august Zilele Diasporei, pentru a discuta cu românii de peste hotare, care vin în țară cu ocazia mitingului de astăzi, despre relația cu statul român și despre implicarea lor în dezvoltarea economiei românești.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu