marți, martie 19, 2024
AcasăActualitateFOTO VIDEO Sportive de pe patru continente joacă tenis la Focşani, la...

FOTO VIDEO Sportive de pe patru continente joacă tenis la Focşani, la Vrancea Trophy

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat organizatorii turneului, sportivi, dar şi primarul municipiului Focşani, s-a evidenţiat faptul că această competiţie rezervată fetelor este printre primele din lume la această categorie ca valoare a premiilor.

“Sunt jucătoare de bun nivel, atât din România cât şi din străinătate, ceea ce dă consistenţă unei competiţii ce a aşezat Focşani în tabloul select al tenisului mondial de acest nivel. În lume există în acest moment 11 turnee de tenis feminin. Turneul de la Focşani are o valoare a premiului de 15.000 de dolari plus Ospitalitate, ceea ce înseamnă în valoare absolută 20.000 de dolari. Este peste jumătatea valorii concursurilor care au loc în lume în această perioadă”,  a menţionat Petrică Butuc, ofiţerul de presă al turneului Vrancea Trophy.

Primarul Cristi Misăilă a spus că municipalitatea are contribuţia cea mai consistentă la acest turneu, alocându-se de la bugetul local suma de 48.000 de lei.

“Noi, municipalitatea, vrem să sprijinim în general tot ce înseamnă sport. Eu cred că rezultatele deja se văd. Avem o echipă de handbal care evoluează în Liga Naţională, avem o echipă de fotbal înfiinţată anul trecut şi anul acesta a reuşit performanţa de a se califica în Liga a III-a, dar sprijinim şi alte sporturi, cum este tenisul. Astăzi participăm la inaugurarea acestei ediţii a Vrancea Trophy, o tradiţie pentru tenis, când participanţii din mai multe colţuri ale lumii şi din ţară se vor întrece pentru a obţine premiile puse în joc”, a spus edilul municipiului.

Directorul turneului este focşăneanul Gabriel Nicolae, fost arbitru internaţional de tenis.

“Este o tradiţie începută de regretatul profesor George Bucuroiu şi continuată astăzi cu succes de Răzvan Bucuroiu. Este o muncă asiduă în spatele unui asemenea turneu. Fără munca lui Răzvan nu era posibil un astfel de eveniment, care nu poate fi desfăşurat nici fără sponsori. Vreau să mulţumesc Consiliului Judeţean Vrancea, Primăriei Focşani, pentru că încă de la începuturi ne-au fost alături”, a precizat Gabriel Nicolae.

Competiţia de la Focşani este supervizată din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis de Andrei Bardan.

“Este un turneu deosebit şi se vede că este făcut cu mari eforturi. Din punct de vedere tehnic este singurul concurs de 15.000 de dolari care oferă şi Ospitalitate. Această Ospitalitate oferă şi fetelor nişte puncte în plus faţă de concursurile normale de 15.000 de dolari. Pentru un concurs de provincie, faţă de turneul de la Curtea de Argeş, capii de serie 1 şi 2 sunt cu 100 de locuri mai sus faţă de celălalt turneu. Sperăm să ne lase şi vremea să jucăm normal”, a menționat Andrei Bardan.

Potrivit organizatorilor, la turneul de tenis Vrancea Trophy particiă peste 65 de competitoare din 14 ţări de pe patru continente.

Ozeki Ayaka, Moyuka Uchijima, ambele din Japonia şi Elena Griesman din Austria sunt doar trei dintre sportive, acestea fiind preyente şi la conferinţa de presă unde au preciyat că se află în premieră la Focşani şi abia aşteaptă să joacă tenis pe zgură.

 Din partea organizatorilor focșăneni ai ”Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea și al Municipiului Focșani by Premium Porc Group” au primit wild cards Cristina Dinu, din România și Elena Griesner, din Austria, la simplu iar la dublu cardul fusese oferit focșănencei Liana Stanciu care s-a accidentat, însă, condiții în care beneficiară va fi partenera sa, Ioana Bogdan ce va face pereche cu o altă jucătoare.

Jocurile turneului vor începe în fiecare zi la ora 10,00, urmândă să continue până la finalizarea programului, programat pentru ora 18,00.

Joi, 6 iulie, de la ora 17,00, va avea loc obișnuitul joc demonstrativ, cu invitaţi surpriză.

Meciurile de cel mai mare interes vor fi vineri 7 iulie, de la ora 17,00, finala de dublu și sâmbătă, 8 iulie, de la ora 11,00, finala de simplu, urmate de momentele de premiere.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu