miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăActualitateFOTO VIDEO Spectacol cu mașini retro românești și poloneze în Piața Unirii

FOTO VIDEO Spectacol cu mașini retro românești și poloneze în Piața Unirii

Un număr de 14 autoturisme retro, dintre care șase Dacia 1300 și restul Fiat-uri poloneze au poposit în această după-amiază în Piața Unirii din Focșani, în cadrul itinerariului parcurs de mai mulți turiști polonezi îndrăgostiți de țara noastră.

Caravana automobilistică ”GoRomânia”, care se  desfăşoară în perioada 8-20 iunie, se află deja la ediția a doua și este organizată de  Ambasada României la Varşovia şi Camera bilaterală de comerţ şi industrie polono-română, cu sprijinul Uniunii Naţionale a Patronatelor din România şi al parteneriatului tehnic – InterCars România.

Cele 14 mașini vechi au captat imediat privirile focșănenilor aflați în Piața Unirii, mulți dintre oameni amintindu-și de perioada comunistă, când turiștii polonezi veneau pe litoral cu astfel de mașini. De altfel, acest proiect presupune refacerea itinerariului parcurs de turiştii polonezi spre Delta Dunării şi litoralul Mării Negre, în anii 70-80. Michal Sowa, polonez din Cracovia, este unul dintre fanii țării noastre și este proprietar a două autoturisme Dacia. “Am o Dacia din 1983, am cumpărat-o de la primul proprietar. Mai am o Dacie acasă, o bijuterie, pe care am cumpărat-o acum cinci ani din România. Este preferata mea. Este singura Dacie 1100 din Polonia. Eu sunt fan și iubitorul României și este normal să călătoresc prin România cu o astfel de mașină. Când am probleme tehnice, nu foarte des, le rezolv aici. În fiecare sat este un service de Dacia”, spune Michal.

Acesta ne-a mărturisit că în Cracovia există și un club românesc, „Kornet Drum Bun”, singurul de altfel din Polonia, care are peste 50 de membri polonezi iubitori de România, cu pasiuni comune.

Caravana automobilistică ”GoRomânia” a început vinerea trecută, pe 8 iunie și a parcurs până acum ruta Cracovia – Satu Mare – Bistriţa – Iaşi – Suceava – Focşani – Tulcea şi retur, prin Focşani,  urmând ca până pe data de 20 iunie, când polonezii vor ajunge înapoi în țară, să străbată și orașele Braşov, Sibiu, Oradea.

Sâmbătă dimineaţa, în drum spre Braşov, delegaţia poloneză va vizita Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti.

La Focșani, oaspeții polonezi au fost întâmpinați de vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dănuț Cristian.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu