vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateFOTO VIDEO Romii din Focșani au donat sânge în cadrul unei...

FOTO VIDEO Romii din Focșani au donat sânge în cadrul unei campanii de voluntariat

Un grup format din 14 romi din Focșani, membri ai Partidei Romilor Pro Europa, au venit joi la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea pentru a dona sânge în cadrul unei campanii naționale intitulață „Romii susțin viața! Suntem urmașii romilor, victime ale holocaustului!”. Este o campanie națională prin care tinerii romi vor să contribuie la ameliorarea crizei de sânge cu care se confruntă sistemul românesc de sănătate. Campania are ca principale obiective promovarea noţiunilor de voluntariat şi donare neremunerată, conștientizarea tinerilor asupra importanței actului de donare și înlăturarea mentalităților discriminatorii cu care se confruntă reprezentanții etniei rome din România.

„În memoria victimelor al căror sânge nevinovat a fost vărsat acum 74 de ani, reprezentanții Organizației de Tineret a Asociației Partida Romilor “PRO-EUROPA” vin astăzi să demonstreze printr-un demers concret și responsabil, că viața trebuie prețuită și că respectul față de semeni și nevoile lor constituie o prioritate. În anumite momente o pungă de sânge poate salva o viață, iar acest gest deosebit nu ține cont de etnia, religia ori convingerile politice ale donatorului. De aceea tinerii romi fac un apel către toți colegii de generație să se implice în cadrul acestor campanii care cultivă spiritul voluntar și atitudinea de solidaritate umană”, potrivit președintelui Asociației Partida Romilor „Pro Europa” Vrancea, Toader Constantin.

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea au salutat această inițiativă și spun că această campanie vine într-un moment în care instituția se confruntă cu o criză de donatori, astfel că orice persoană care vine să doneze sânge este binevenită.

Conceptul acestei Campanii a fost inspirat de momentul comemorării Holocaustului Romilor, marcat la 2 august 1944, atunci când în lagărele de concentrare naziste, într-o singură noapte, au fost uciși aproximativ 3.000 de romi.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu