sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăActualitateFOTO-VIDEO Piața Victoriei, ”invadată” de sindicaliștii de la SANITAS

FOTO-VIDEO Piața Victoriei, ”invadată” de sindicaliștii de la SANITAS

Alături de circa 10.000 de colegi din țară, peste 200 de membri ai sindicatului SANITAS Vrancea au participat la mitingul de protest de astăzi, din Piața Victoriei. sindicaliștii SANITAS sunt nemulțumiți de modul în care s-au aplicat legea salarizării și noile reglementări privind acordarea sporurilor. Aceste acte normative au condus la scăderi de venituri, de la 100 de lei și până la 1.500 de lei, în cazul multor categorii de personal din sistemul medical.

În cazul în care Guvernul nu va găsi soluții pentru rezolvarea revendicărilor, sindicaliștii SANITAS vor continua manifestările de protest. „Încă suntem în alertă, chiar dacă i-a mai scăzut gradul. Pe data de 2 mai vom face o analiză și, dacă se va face aşa cum a spus vicepremierul Viorel Ştefan, ca începând de luna viitoare, nimeni să nu mai piardă la salariu, ar fi unul dintre lucrurile îmbucurătoare. Suntem în alertă, vom purta discuţii la întâlnirea din 2 mai cu doamna ministru al Sănătăţii şi cu ceilalţi miniştri care sunt implicaţi, poate inclusiv cu doamna premier şi sperăm să obţinem rezultatele pe care ni le dorim”, a declarat preşedintele SANITAS, Leonard Bărăscu, după discuţiile de azi, de la Guvern. Conform calendarului stabilit de conducerea sindicatului, pe 7 mai este programată o grevă de avertisment iar pe 11 mai este anunțată grevă generală în sistemul de sănătate.

http://

http://

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu