vineri, aprilie 26, 2024
AcasăCulturăFOTO VIDEO Câștigătorii Festivalului naţional de creaţie literară „Bogdania”, premiați la Focșani

FOTO VIDEO Câștigătorii Festivalului naţional de creaţie literară „Bogdania”, premiați la Focșani

Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia” din Focșani a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, premierea câștigătorilor ediției a VII-a a Festivalului Naţional de Creaţie Literară „Bogdania”, eveniment organizat de Asociația Cultural-Umanitară „Bogdania”. Poetul Ionel Marin, președintele Asociației, a făcut în deschidere un scurt istoric al manifestării pe care o patronează de atâția ani. Acesta a obținut promisiunea autorităților focșănene că Asociația va fi sprijinită în demersurile sale culturale. Invitații speciali al manifestării de la Focșani au fost  Florian Laurențiu Stoica, din București, președintele Fundației Literar-Istorice ”Stoika”, directorul revistei ”Independența Română-Independența prin cultură”, dar și gral. dr. Emil Străinu, doctor în științe militare și expert NASA.

Membrii juriului – Doina Bârcă, Geo Călugăru, Radu Borcea, Nicolae Vasile, Ionel Marin – au vorbit despre lucrările pe care le-au jurizat, la secțiunile poezie, proză scurtă sau eseu, moment urmat de premierea câștigătorilor.

SECŢIUNEA POEZIE

  1. Premiul I – PETCU BOGDAN-ALEXANDRU
  2. Premiul II – GHEORGHE  ANA-LARISA
  3. Premiul III – VĂDUVA GEORGETA
  4. Premiul III – MIRON MĂDĂLINA-ANDREEA
  5. Menţiune – GHEORGHIȚĂ IRINA-MIHAELA
  6. Menţiune –  MIHĂILESCU ANDRA ANTONIA
  7. Menţiune – IORDACHE MARICICA
  8. Menţiune – ANDRONIE LARISA

SECŢIUNEA PROZĂ SCURTĂ

  1. Premiul I – ȚIBULEAC  ALINA VIOLETA
  2. Premiul II – CRINTEA MARIA ANDREEA
  3. Premiul III – ARCIP DENISA
  4. Mențiune – BORCEA ANDREEA IOANA
  5. Mențiune –  IONESCU MARIUS

SECȚIUNEA ESEU

  1. Premiul I – DUMITRU ALEXANDRA
  2. Premiul II – MANDEA ANDREI
  3. Premiul III – VLAD ENACHE
  4. Mențiune –  SCURTU BIANCA

SECȚIUNEA COPIII

  1. Premiul II – MUNTEANU HORIA-DAVID
  2. Premiul III – OPRICĂ LIVIA ANDREEA

MARELE PREMIU (și Trofeul BOGDANIA) a fost câștigat de STATE-ȘTIRBU ANDREEA-MONICA, din București. După gala premiilor Bogdania a urmat un program artistic susținut de membri ai Asociației Bogdania și au fost lansate două volume: “Sistemismul. Bazele științifice”, autor prof. univ. Nicolae Vasile, și “În Constelația ființei. Opera Omnia, ediția a II-a”, autor Ionel Marin. Ambele cărți au fost editate de Editura Bogdania din Focsani.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu