sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăSocietateFOTO Turiștii, sfătuiți de polițiști cum să se protejeze în zona Lepșa

FOTO Turiștii, sfătuiți de polițiști cum să se protejeze în zona Lepșa

La intrarea în Rezervația Naturală Cheile Tișiței, Cascada Putnei și zonele cu unități comerciale din stațiunea montană Lepșa, polițiștii vrânceni au desfășurat activități de informare a turiștilor în vederea reducerii riscului de victimizare și de implicare în activități infracționale

În data de 24 august a.c., polițiștii din cadrul Comportamentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de la Secția de Poliție Rurală Tulnici din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au transmis informații cu caracter preventiv turiștilor aflați în stațiunea Lepșa. Mesajele transmise au avut drept scop prevenirea furturilor din genți/buzunare, autovehicule, camere de hotel, siguranța copiilor. Totodată, au fost reamintite recomandările pentru prevenirea răspândirii virusului SarsCov19, precum importanța purtării măștii de protecție și a respectării distanțării sociale. Alături de polițiști, reprezentații Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați, ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea au transmis mesaje pe linia prevenirii traficului de persoane din campaniile: “Distruge Zidul Indiferenței!” “Cunoaște-ți drepturile, respectă-ți obligațiile!”, “Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!” și pentru prevenirea consumului de droguri – “Campania Fii liber!”.

Turiștilor li s-au făcut următoarele recomandări:

  • Nu faceți publică pe internet plecarea dumneavoastră de acasă, iar dacă doriți să împărtățișți cu prietenii imagini din vacanță, așteptați până la întoarcerea acasă;
  • Lăsați-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului și luați la dumneavoastră numai sumele de care aveți nevoie pentru cumpărături curente;
  • Daca aveți repartizată o cameră la parter/un etaj inferior, unde este posibil accesul în interior prin escaladare, nu lăsați geamurile sau ușa de la balcon deschise;
  • Nu lăsați copii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate;
  • Discutați cu copii dumneavoastră și stabiliți un plan pe care sa-l respecte în cazul în care se pierd de dumneavoastră;
  • Atunci când opriți autoturismul, fie și pentru un scurt popas, nu lăsați cheile în contact și asigurați-vă că ați închis portierele și geamurile mașinii;
  • Nu lăsați în mașină, la vedere, telefoane, genți sau sacoșe, chiar dacă nu conțin bunuri de valoare deoarece pot atrage atenția hoților;
  • Dacă plecați la plimbare cu bicicleta sau pe jos, respectați regulile de circulație! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu