luni, aprilie 29, 2024
AcasăCulturăFOTO Tinerii, teatrul și filmul, în cadrul unui proiect...

FOTO Tinerii, teatrul și filmul, în cadrul unui proiect inițiat de o elevă din Focșani

„Istoria în lumina timpului-Arta și istoria în dialog” este un proiect-festival care s-a dezvoltat dintr-o idee a organizatoarei Burlacu Andreea Corina, elevă la Colegiul Național „Unirea”, clasa a XI-a. Datorită susținerii Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” și a sponsorilor care ne-au fost alături, Foto Răduc și Edil Dan Construct, inițiativa a ajuns la cea de-a doua ediție, care și-a îndreptat atenția spre toți iubitorii de teatru și film. Data de 30 septembrie 2023 este oficial ziua în care istoria artei cinematografice a pășit pe scenă din spatele cortinelor trase, iar cu ajutorul invitaților noștri a făcut o plecăciune în fața participanților.

Primul atelier, coordonat de domnii profesori Costi Rogozanu și Adrian Canae, a răspuns la întrebarea „Mergem la teatru?”, printr-un meci de debate, unde opiniile bine argumentate și pregătite cu grijă au curs printre ascultători. Întrebările din public au apărut, dezvăluind gândurile tinerilor cu privire la arta teatrală. Invitatul special, Florin Kevorkian, regizor, actor și scenarist cunoscut pentru „The Brothers Bloom” din 2008 și „Bukovina-Țara oamenilor Fagi” din 2019, și-a făcut apariția pe scena Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia”. Curioși, participanții au descoperit mai multe despre impresionanta sa carieră, urmând ca toți cei din sală să se gândească la propriul drum. Evenimentul a devenit nu doar un moment cultural, ci și un atelier de dezvoltare personală, iar tinerii au părăsit sala cu răspunsuri, noi visuri și cu o fascinantă perspectivă asupra lumii filmului.

O zi dedicată teatrului nu putea să nu conțină o oră pentru joc, iar Olimpia Săpunaru a primit această misiune. Activitatea a avut scopul de a estompa teama pe care tinerii încă o simțeau, fiecare devenind un actor în fața reflectoarelor. Am avut onoarea să cunoaștem regizori, actori și cadre didactice, iar ziua s-a încheiat cu magia păpușarului Marius Cătălin Bran, acompaniat de Patricia Ghiață. Creativitatea a fost stăpână pe parcursul atelierului, iar participanții și-au creat propriile păpuși folosind materialele oferite de coordonatori, iar zâmbetele au rămas alături de noile amintiri.

Mulțumiri călduroase sponsorilor, susținătorilor, trainerilor și tuturor voluntarilor care ne-au fost alături! Istoria ne așteaptă la a treia ediție! (Ateneul Popular Focșani)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu