FOTO Tănăsoaia – lucrări de mântuială, pe bani publici: asfalt pe pământ, școală în paragină

0
263

Două investiții derulate prin PNDL în comuna Tănăsoaia arată modul în care autoritățile locale tratează banii publici. Pe un drum comunal din satul Nănești, s-a turnat asfalt direct pe pământ iar, în unele zone, este atât de îngust încât nu pot trece două mașini, una pe lângă alta. Pe unele porțiuni, pământul o ia la vale, riscând să cadă în drum, dar acest lucru nu-i deranjează nici pe primar nici pe constructor. Până acum, nu s-a făcut nicio consolidare a malului, deși drumul a beneficiat de finanțări repetate, prin alocări de bani de la bugetul de stat.

De asemenea, școala din satul Feldioara a fost inclusă pe lista de finanțare a PNDL, pentru  reabilitare și extindere, cu 3 săli clasă și grup sanitar: reabilitarea școlii existente în suprafață de 460,57 mp și o extindere propusă cu grup sanitar în suprafață de 378,78 mp, inclusiv instalații sanitare, termice, electrice, canalizare, bazin vidanjabil, montare centrală termică pe lemne, sistematizare verticală, etc. Valoarea estimată a contractului a fost de 1.800.000 lei fără TVA. Acum, școala pare abandonată, în degradare. Se pare că s-a montat niște tablă pe jumătate de acoperiș, posibil pe vechii căpriori, puși de bătrânii satului, în urmă cu zeci de ani. Pe lângă imobil se văd mai multe gropi, invadate de bălării, așa cum s-a întâmplat cu toată curtea unității de învățământ. Nu este prima dată când lucrările pe bani publici din comuna Tănăsoaia sunt realizate în această manieră.