FOTO Promisiuni reîncălzite privind reabilitarea zonelor de agrement din Focșani

0

La început de an 2019, primarul Cristi Misăilă promite iar că, în cursul acestui an, va reabilita cele două parcuri, “Nicolae Bălcescu” şi “Teatru”, după ce a făcut același lucru și în 2018. “Pentru parcul Băcescu şi parcul Teatru avem deja proiectele, sunt depuse la Agenţia de Protecţia a Mediului. Obţinerea avizului de mediu pentru reabilitarea unui parc, pe procedură legală, durează şase luni. Suntem în situaţia în care obţinem autorizaţia de principiu pentru reabilitarea acestor parcuri. Noi lucrăm, nu putem fără aceste studii să dăm drumul la lucrări”, a spus edilul la şedinţa extraordinară din luna februarie.

Ce declara public primarul Misăilă,  în 2018

În Legea Bugetului pe 2018, Consiliul Local Focşani a alocat 900.000 de lei pentru reabilitarea şi extinderea parcului “Nicolae Bălcescu” şi 507.790 de lei pentru reabilitarea şi extinderea parcului “Teatru”. În luna februarie 2018, Cristi Misăilă a fost întrebat ce se va întâmpla cu reabilitarea parcului Bălcescu.

“D-nul consilier Neculai Tănase: Vroiam să vă mai întreb, că mi-am adus aminte şi de Parcul Bălcescu, anul trecut spuneaţi că-l faceţi, anul ăsta îl facem?
Primar Cristi Valentin Misăilă: Da.
D-nul consilier Neculai Tănase: Păi bun, să rămână aicea, că anul viitor ne întâlnim şi spuneţi că iar îl faceţi.
Primar Cristi Valentin Misăilă: În ce stadiu suntem cu documentaţia, doamna Costin?
D-nul consilier Neculai Tănase: Şi anul trecut tot la fel aţi întrebat, exact la fel aţi întrebat, noi am propus nişte bani din buget anul trecut şi dumneavoastră aţi zis că faceţi cu Fonduri Europene.
D-na Costin: Am fost cu proiectanţii pe teren ca să punctăm lucrările.
Primar Cristi Valentin Misăilă: Avem contract încheiat?
D-na Costin: Sigur că da şi urmează să se predea proiectul şi să intrăm cu el în Consiliul Local.
Primar Cristi Valentin Misăilă: Când urmează doamnă, în ce perioadă?
D-na Costin: La sfârşitul lunii martie.
Primar Cristi Valentin Misăilă: La sfârşitul lunii martie va fi proiectul pentru reabilitarea Parcului Bălcescu şi Parcului Teatru, vor fi finalizate şi vom intra în Consiliul Local cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici, după care se va scoate la licitare execuţia lucrărilor”. (stenograma ședinței Consiliului Local Focșani din luna februarie 2018)