miercuri, mai 15, 2024
spot_img
AcasăSocietateFOTO Profesorii vrânceni, implicați în campania de luptă împotriva...

FOTO Profesorii vrânceni, implicați în campania de luptă împotriva consumului de droguri

În perioada 27 – 28 februarie a.c., la nivelul județului Vrancea, specialiștii Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Vrancea, în colaborare cu reprezentanții  Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, au desfășurat două sesiuni de formare în domeniul drogurilor, adresate cadrelor didactice din mediul gimnazial și liceal. La aceste sesiuni de formare, organizate în cadrul proiectelor naționale de prevenire a consumului de droguri ”Necenzurat” și ”Eu și copilul meu”, au participat 31 de profesori din județ, care vor derula activități în cadrul proiectelor, în unitățile de învățământ unde îți desfășoară activitatea.

„Necenzurat” este un proiect de prevenire a consumului de droguri, implementat în şcoli pentru elevii de gimnaziu cu vârste între 12 şi 14 ani, fiind bazat pe formarea de abilităţi de viaţă şi pe modelul influenţei sociale. Noile tehnici de prevenire au ca scop formarea de abilităţi sociale care, odată învățate şi exersate, ajută la creşterea rezistenţei presiunii grupului de egali care îi îndeamnă să consume droguri. Scopul acestei abordări este de a le dezvolta adolescenţilor aptitudini specifice şi de a le oferi resursele de care au nevoie pentru a rezista influenţelor sociale şi de a-i ajuta să înţeleagă corect cunoştinţele despre droguri şi efectele acestora asupra sănătăţii individuale şi colective.

”Eu și copilul meu” este un proiect dedicat părinților, ce presupune formarea de abilități de comunicare și educare în cadrul familiilor copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, punând accent pe nevoile copiilor la această vârstă, stilurile parentale întâlnite în educația copiilor, metode de comunicare eficiente cu copiii, gestionarea conflictelor în familie, anturajul copiilor, mituri legate de consumul de alcool, tutun și droguri.

Prin intermediul campaniilor și proiectelor de prevenire a consumului de droguri, pe care CPECA Vrancea le implementează, specialiștii antidrog promovează în rândul adolescenților și tinerilor dezvoltarea unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive. (CPECA Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu