vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAdministratieFOTO Primarul din Cîrligele, premiat de Asociația Comunelor din România

FOTO Primarul din Cîrligele, premiat de Asociația Comunelor din România

În aceste zile, la București, se desfășoară cea de-a XXIII-a adunare generală a Asociației Comunelor din România. Sunt prezenți peste 500 de primari de comune din țară, inclusiv o delegație de edili din Vrancea. Pe lângă discursuri, prezentări și ședințe, adunarea generală din acest an are și momente festive. Un astfel de eveniment l-a adus în centrul atenției pe primarul comunei Cîrligele, Ștefan Moscu, premiat de organizație și desemnat președinte de onoare al ACoR în 2020. Membrii asociației care au ocupat primele 3 locuri, anul trecut, la capitolul ”Filiala Județeană ACoR cu cele mai multe cotizații” au primit câte o distincție de onoare. ”Colanul de aur al ACoR a fost înmânat domnului Ștefan MOSCU, primarul comunei Cârligele, județul Vrancea, Colanul de argint al ACoR, doamnei Valeria DASCĂLU, primarul comunei Săbăoani, județul Neamț, iar Colanul de bronz al ACoR a fost înmânat domnului Mircea-Ion ROVINAR, primarul comunei Vălișoara, județul Hunedoara.”, potrivit anunțului reprezentanților Asociației Comunelor din România.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu