vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateFOTO Polițiștii vrânceni, la Ziua Națională a Curățeniei- Let's Do IT, Romania!

FOTO Polițiștii vrânceni, la Ziua Națională a Curățeniei- Let’s Do IT, Romania!

Ca și în anii precedenți, în această zi, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au dat curs invitației de a ajuta la protejarea mediului înconjurător.  Participarea în mod voluntar la adunarea deșeurilor din diferite zone din județ  (zone de agrement, marginea drumurilor publice, precum și din zonele de pășune) a fost activitatea la care polițiștii vrânceni au participat pentru a da însemnătate acestei zile. După serviciu sau înainte de plecarea în misiune, polițiștii au participat voluntar la acțiunea de ecologizare, alături de familie și copii de la diverse unități școlare, contribuind, împreună, la refacerea ecosistemului şi protejarea naturii. Acțiunea a avut drept scop creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației privind colectarea deșeurilor prin voluntariat. Considerăm că puterea exemplului este cea mai bună metodă de a determina oamenii să facă lucruri, iar astfel încurajăm toți cetățenii să participe activ la păstrarea unui mediu înconjurător cât mai curat și mai frumos!

Ziua de ieri – Zi Națională de Curățenie nu a însemnat doar salubrizare și un mediu mai sănătos. Este un concept care adună și unește oameni pentru cultivarea și promovarea valorilor sociale. Felicitări și mulțumiri elevilor vrânceni, profesorilor coordonatori, reprezentanților asociațiilor și organizațiilor non-guvernamentale dar și ai autorităților publice care au spus la unison ”Let’s do it Vrancea – Let’s do it România! Împreună suntem mai puternici, mai buni!”. De la mic la mare, vom avea o comunitate mai frumoasă! (SURSA: IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu