luni, mai 20, 2024
AcasăSocietateFOTO Polițiștii te așteaptă în echipa lor

FOTO Polițiștii te așteaptă în echipa lor

Ieri, 9 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost prezenți în Parcul Bălcescu din municipiul Focșani, unde s-au întâlnit cu tinerii care vor dori să îmbrățișeze meseria de polițist, în contextul perioadei de înscriere la Şcoala de Agenți de Poliție „VASILE LASCĂR”  Câmpina (1.340 de locuri) și Şcoala de Agenți de Poliție „SEPTIMIU MUREŞAN” Cluj Napoca (300 de locuri).

În cadrul întâlnirii, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ai Biroului Siguranța Școlară dar și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității i-au informat pe tinerii interesați cu privire la procedura de recrutare, dar le-au povestit și o parte din activitățile pe care le desfășoară zi de zi. Tinerii care au participat la eveniment au aflat cum pot deveni polițiști, urmând cursurile unei forme de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, dar au primit și răspunsuri la întrebările pe care le-au avut cu privire la această profesie, în urma prezentării de către polițiști a unor elemente specifice fiecărui domeniu prezentat în cadrul evenimentului.

Acestora li s-a explicat faptul că polițistul are o activitate diversificată și că pasiunile lor se pot regăsi în domeniile de activitate ale poliției, polițiștii prezenți oferindu-le exemple din fiecare linie de muncă. De asemenea, astăzi, 10 mai, în Piața Unirii, polițiștii s-au alăturat tinerilor participanți la o activitate de conștientizare a importanței mișcării pentru sănătate, organizată de Școala Postliceală Sanitară ”Vasile Alecsandri”. Între polițiști și liceenii prezenți a existat un dialog deschis, care a permis acestora din urmă să înțeleagă mai bine rolul și impactul pozitiv pe care îl pot avea în societate prin alegerea unei cariere în domeniul aplicării legii. Totodată, tinerii au primit răspunsuri la întrebările/curiozitățile legate de această profesie.

Totodată, polițiștii au reamintit tinerilor interesați faptul că mai sunt câteva zile în care se mai pot înscrie la concursul de admitere la școlile postliceale de agenți de poliție din Câmpina și Cluj, data de 14 mai fiind termenul limită.

Anunțul de recrutare, cu toate detaliile necesare înscrierii, modelele documentelor și detaliile aferente celorlalte etape de desfășurare a concursurilor, pot fi accesate la adresa de internet a I.P.J. Vrancea, fiind disponibile accesând următorul link: https://vn.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2024/admitere-scoli-postliceale-sesiunea-aprilie-iunie-2024

Dacă îți dorești o profesie interesantă, palpitantă, dinamică, ce îți oferă posibilitatea de a apăra drepturile cetățenilor, te așteptăm alături de noi! Informații suplimentare privind înscrierea și depunerea dosarelor se pot obține la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea la numărul de telefon 0237207114.

Activitățile poliţiştilor vrânceni de promovare a profesiei de polițist vor continua! Te așteptăm duminică, 12 mai 2024, începând cu ora 14.00 și până la ora 18.00, în Crângul Petrești, unde nu numai că vei afla informații utile despre procesul de înscriere, admitere și probe, dar vei cunoaște și o parte din activitatea polițiștilor de la Serviciile pentru Acțiuni Speciale, Rutieră, Ordine Publică, Criminalistic și Pregătire Profesională, polițiștii fiind prezenți pentru a vă prezenta aspecte din munca desfășurată de ei. Cei prezenți se vor putea bucura de standurile pregătite de polițiști, unde vor vedea o parte din tehnica din dotare, dar și de autospecialele de poliție rutieră și ordine publică.

Nu vor lipsi demonstrațiile de dresaj canin şi intervenție a câinilor polițiști, alături de polițiștii conductori. Nu uitați! Termenul limită de înscriere este 14 mai! Visul tău poate deveni realitate! (Sursa: IPJ Vrancea)

 

 

                                                    


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu