sâmbătă, mai 11, 2024
spot_img
AcasăSocietateFOTO Peste 3.000 de turiști s-au aflat pe traseele din Munții Vrancei...

FOTO Peste 3.000 de turiști s-au aflat pe traseele din Munții Vrancei de la încetarea Stării de Urgență

Munții Vrancei au fost asaltați de turiști în ultimele săptămâni, după estimările noastre au fost peste 3000 în ultimele trei weekenduri. Se observă o creștere în preferințe a traseelor ceva mai dificile, multe grupuri ajungând în Golul Cozei, Golul Roibului, Cascada din Horn și pe Vârfurile Lăcăuți, Goru, Pietrosu, Zboina Neagră. A crescut și numărul apelurilor și mesajelor în care se solicitau informații despre starea traseelor. Ne bucură această atitudine responsabilă, sperăm astfel să evităm incidentele neplăcute. În scopul îmbunătățirii siguranței în deplasările dumneavoastră pe munte, vă rugăm să ne informați printr-unul din mijloacele de comunicare disponibile prezența pe un anumit traseu, ne referim la cele din afara Cheilor Tișiței.

În acest fel vă vom putea ajuta mai ușor în caz de nevoie, dar în același timp în funcție de prezența pe anumite trasee vom putea stabili prioritățile în refacerea și întreținerea traseelor turistice și alocarea mai eficientă a resurselor. Până acum peste 100 de turiști și-au semnalat prezența în acest fel. Pentru weekendul ce va începe, majoritatea traseelor sunt în stare bună. Cu toate greutățile generate de furtunile zilnice din ultima perioadă, salvatorii montani au continuat lucrările de întreținere a infrastructurii montane pe mai multe trasee: Lepșa-Cheile Tișiței, Soveja-Zboina Neagră, Păulești-Cascada din Horn. Vă recomandăm să vă informați asupra prognozei meteo și să vă echipați corespunzător, sunt anunțate pentru următoarele zile fenomene meteo ce local pot fi severe. Pentru informații, Dispeceratul Salvamont Vrancea vă stă la dispoziție 24/24 la numărul de telefon: 0738 40 70 80. (Salvamont Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu